Un pensionar rus a fost amendat cu 40.000 de ruble (aproximativ 470 de dolari) pentru că a încercat să doboare drone cu o pușcă.
Potrivit publicației Viorstka, decizia a fost luată de o instanță din satul Ilan din regiunea Volgograd, scrie Agerpres.
Documentele oficiale menționează că bărbatul a deschis focul asupra vehiculelor aeriene fără pilot (UAV) când acestea se aflau în apropierea casei sale.
Pensionarul a sunat apoi la un număr de urgență pentru a raporta incidentul și a indica locul unde se presupune că se aflau distruse dronele.
Bărbatul a predat autorităților și arma de foc folosită în timpul atacului.
Cu toate acestea, instanța a decis că bărbatul a comis o "încălcare gravă" care "ar fi putut pune în pericol viața și sănătatea cetățenilor" și, prin urmare, a dispus și confiscarea puștii.