Antena 3 CNN Externe Mapamond Un raton a intrat într-un magazin, a spart sticle cu băuturi alcoolice, apoi a adormit în toaletă: „S-a trezit din beție a doua zi”

Un raton a intrat într-un magazin, a spart sticle cu băuturi alcoolice, apoi a adormit în toaletă: „S-a trezit din beție a doua zi”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 09:15 03 Dec 2025 Modificat la 15:29 03 Dec 2025
Animalul a fost găsit în ce timp ce dormea în toaleta magazinului. Sursă foto: Facebook - Hanover County Animal Protection and Shelter

Un raton a vandalizat un magazin cu băuturi alcoolice din SUA, apoi a adormit beat în baie. Ulterior, animalul a fost eliberat în sălbăticie.

Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute într-un magazin de băuturi alcoolice din statul Virginia.

Potrivit autorităților locale, ratonul a pătruns în magazin, a spart mai multe sticle de pe rafuri și a început să bea din ele, notează Sky News.

A doua zi dimineață, o polițistă chemată la fața locului a găsit pe unul dintre culoare zeci de sticle sparte și un miros puternic de alcool.

Potrivit autorităților, animalul a ignorat complet vinurile și a preferat băuturile spirtoase.

În timp ce investiga cazul, polițista l-a găsit pe animal în ce timp ce dormea în toaleta magazinului.

Incidentul a fost povestit cu umor pe pagina de Facebook a adăpostului:

„Ofițerul Martin l-a prins în siguranță pe banditul nostru mascat și l-a adus la adăpost, unde s-a trezit din beție a doua zi, înainte de a fi ‘interogat’. 

După câteva ore de somn și fără nicio rană - în afară de o posibilă mahmureală și câteva alegeri proaste în viață - a fost eliberat în natură, cu speranța că va înțelege că spargerea și intrarea prin efracție nu sunt soluția”.

Reprezentanții adăpostului de animale din districtul Hanover l-au descris drept „extrem de intoxicat”.

În urma investigațiilor s-a constatat că animalul a pătruns în clădire prin tavan, pe care l-a stricat.

Animalul a fost eliberat în sălbăticie, iar reprezentanții magazinului i-au mulțumit anchetatoarei pentru că „i-a oferit musafirului o călătorie trează spre casă”, după ce acesta a acumulat o factură substanțială.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole