Celebrul regizorul sud-african Carlos Carvalho, câştigător al unui Leu de Argint la Cannes în 2003 şi autorul a numeroase documentare de succes, a murit după ce o girafă l-a lovit în zona craniului, în parcul Glen Afric Country Lodge din provincia North West.
„Carlos se afla în faţa girafei în momentul în care animalul şi-a depărtat picioarele, şi-a îndoit gâtul şi şi-a balansat capul înspre Carlos”, a explicat Richard Brooker, a cărui familie deţine acel parc natural, pentru site-ul Netwerk24 Afrikaans.
Girafa - un mascul al cărui nume este Gerald - “nu a făcut nimic rău”, a adăugat el.
Reprezentanţii Callacrew, o agenţie de producţie cinematografică din Africa de Sud, au precizat că victima acestui incident a decedat miercuri seară.
Carlos Carvalho, care avea doi copii, a fost ucis la vârsta de 47 de ani în momentul în care realiza câteva fotografii de prim-plan cu girafa Gerald.