Un tânăr român în vârstă de 23 de ani a reușit să facă bani buni în Franța, după ce a dat examenul pentru permis auto de cel puțin 20 de ori și l-a luat de fiecare dată. El a ajuns să facă asta în urma unei înțelegeri cu directoarea unei școli de șoferi și a încasat zeci de mii de euro pentru asta.
Potrivit „afacerii” încheiate cu directoarea de la școala de șoferi, românul de 23 de ani se prezenta la examenul auto în locul altor persoane, cu documentele false pe care i le furniza femeia potrivit actu.fr.
Frauda a fost descoperită în luna august, în urma unei anchete a brigăzii financiare a poliției judiciare din Grenoble, potrivit unui comunicat transmis de Direcția Interdepartamentală a Poliției Naționale (DIPN).
În timpul unei descinderi la școala de șoferi, tânărul român a prezentat o carte de identitate falsă, însă în buzunarul lui au fost găsite mai multe acte cu aceeași fotografie, dar nume diferite.
S-a descoperit că tânărul de 23 de ani a dat examenul în locul a cel puțin alți 20 de români. Directoarea a primit de la aceștia sume consistente de bani, în timp ce le garanta succesul la examen cu candidatul fals.
Directoarea școlii și tânărul român vor ajunge în fața instanței în ianuarie 2026. Cei doi sunt acuzați de escrocherie și fraudă la examenul pentru obținerea permisului auto, fapte pentru care riscă amenzi penale sau chiar închisoare până la 5 ani.