Antena 3 CNN Externe Diaspora Un român acuzat de 10 violuri a fost ofertat cu bani de autorități în Scoția. O victimă a lui s-a refugiat într-un copac

Un român acuzat de 10 violuri a fost ofertat cu bani de autorități în Scoția. O victimă a lui s-a refugiat într-un copac

A.I.
4 minute de citit Publicat la 09:56 20 Noi 2025 Modificat la 09:56 20 Noi 2025
Marian Cumpănășoiu, în poză individuală și alături de unii dintre asociații săi în grupul de proxeneți și traficanți de persoane. Foto: Poliția Scoțiană / Procuratura Scoțiană

Liderul unei grupări criminale din România care opera în Dundee, Scoția, și se ocupa cu traficul de persoane și exploatarea lor sexuală a fost ofertat cu bani de autoritățile din Regatul Unit pentru a accepta deportarea.

La momentul respectiv, Mircea Marian Cumpănășoiu se afla deja într-o închisoare scoțiană, în așteptarea unui proces în care era acuzat de 10 violuri, arată o investigație Sky News.

În anul 2024, lui Cumpănășoiu, în vârstă de 38 de ani la momentul respectiv, i s-au oferit  1.500 de lire sterline pentru a fi de acord cu deportarea în România.

Inculpatul român era închis în centrul de detenție din Perth atunci când oficialii i-au înmânat un formular de "returnare voluntară" în cadrul unui program guvernamental care îi plătea pe cetățenii străini considerați indezirabili să părăsească Marea Britanie.

În cele din urmă, autoritățile scoțiene au decis să nu-l mai expulzeze pe Cumpănășoiu din cauza procedurilor judiciare iminente.

Românului acuzat de violuri multiple i s-a reînnoit rezidența în timpul procesului

În plus, câteva luni mai târziu, în timp ce Cumpănășoiu se afla în boxa acuzaților, Sky News a descoperit că statutul de rezident al românului, care urma să expire, a fost reînnoit automat în cadrul programului de convenit cu UE.

Programul a fost înființat după Brexit pentru a permite cetățenilor din Uniune și membrilor familiilor acestora să poată locui și lucra în continuare în Regatul Unit.

Românul a primit în cele din urmă o pedeapsă de 24 de ani, dintre care 20 de ani de închisoare cu executare și patru ani cu suspendare, în dosarul deschis pentru infracțiuni sexuale și de trafic de persoane.

Românul și-a filmat o victimă care s-a refugiat într-un copac de frica lui

Procurorii l-au descris pe Cumpănășoiu drept "un proxenet care face cu ochiul și rânjește" și care și-a filmat odată o victimă care s-a urcat într-un copac pentru a scăpa de furia lui, declanșată de faptul că femeia "nu a reușit să câștige suficienți bani în bordelurile din Dundee".

Sky News au primit, în cele din urmă, confirmarea faptului că statutul de rezident al infractorului a fost în prezent revocat.

Surse citate de Sky News spun că angajații Ministerului de Interne s-au întâlnit personal cu Cumpănașoiu la închisoarea din Perth în timp ce acesta era în arest preventiv, în august 2024.

Autoritățile scoțiene au încercat să-l deporteze pe român înainte de proces, dar în cele din urmă au renunțat

Românul și-ar fi exprimat "dorința de a se întoarce acasă".

Lui i s-au înmânat documente prin care acesta se declara de acord, contra unei sume de bani, să fie trimis în țară.

Planul a fost ulterior revocat.

Pe 2 decembrie 2024, la jumătatea procesului său penal, lui Cumpănășoiu i s-a reînnoit statutul de rezident permanent.

Autoritățile britanice nu neagă faptele relatate în presă în cazul violatorului român

Ministerul de Interne din Regatul Unit nu a contestat faptele relatate de Sky News, în timp ce sursele postului TV spun că deciziile autorităților în acest caz denotă incompetență.

Cazul lui Cumpănășoiu e de natură să îngrijoreze, spune un purtător de cuvânt al organizației Rape Crisis Scotland, care ajută victimele infracțiunilor de viol.

"Gravitatea acestui caz a dus, pe bună dreptate, la pedepse importante  cu închisoarea pentru autori. Cu toate acestea, nu este clar de ce Ministerul de Interne a încercat să intervină înainte de începerea procesului și de pronunțarea vreunui verdict. Incidentul ridică întrebări cu privire la intențiile Ministerului de Interne și la implicarea sa în procedurile penale active", a spus purtătorul de cuvânt.

Cum a ajuns un inculpat într-un dosar de violuri multiple să capete statut de rezident în Marea Britanie

Persoanele cu "statut de rezident permanent" (settled, n.r.)  pot rămâne în Regatul Unit pe termen nelimitat.

Cei cu statut "pre-settled", precum Cumpănăsoiu, trebuie să depună o nouă cerere de prelungire a rezidenței după cinci ani.

Din septembrie 2023, Ministerul britanic de Interne a introdus prelungirile automate ale statutului pre-settled.

Asta înseamnă că reînnoirile se fac electronic, cu excepția cazului în care autoritățile intervin.

Însă cazul lui Cumpănășoiu naște întrebări cu privire la felul în care această automatizare acționează în cazul unor infractori sau inculpați pentru infracțiuni grave.

Avocat scoțian: Publicul are motive să fie îngrijorat

"În acest caz, Ministerul de Interne avea, într-adevăr, puterea și dreptul de a opri reînnoirea automată. În orice moment în care este posibil ca cineva să devină inadecvat pentru statutul de rezident permanent, Ministerul de Interne poate interveni", a explicat Jen Ang, profesoară la Universitatea din Glasgow și avocat specializat în drepturile omului.

"Reînnoirea automată a statutului de rezident în 99,9% din cazuri se poate face fără niciun risc pentru public. Dar, în mod clar, această persoană anume a fost evaluată ca extrem de periculoasă. Publicul are motive să fie îngrijorat. O decizie de acest tip, luată automat, fără nicio evaluare a riscului pe care l-ar putea reprezenta, este în mod clar o decizie eronată", a comentat, la rândul său, avocatul scoțian Thomas Leonard Ross.

Drept concluzie, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic de Interne a declarat:

 "Acest bărbat își va ispăși pedeapsa pentru infracțiunile abominabile pe care le-a comis și va fi luat în considerare pentru deportare cât mai curând posibil. Un ordin de deportare va declanșa automat revocarea dreptului unei persoane de a se afla în Regatul Unit, inclusiv a statutului de rezident."

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole