Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Un șaman siberian a spus că o să sacrifice 60 de cămile ca să-l ajute pe Putin să câștige războiul

Un șaman siberian a spus că o să sacrifice 60 de cămile ca să-l ajute pe Putin să câștige războiul

D.C.
2 minute de citit Publicat la 16:52 11 Noi 2026 Modificat la 16:53 11 Noi 2026
Artur Țîbikov, care s-a autoproclamat Șamanul Suprem al Rusiei, a spus că vrea să sacrifice câte cinci animale în fiecare lună, pentru a obține sprijinul vechilor zei slavi FOTO: captură video X/ Nexta

Un „șaman suprem” din Rusia are de gând să sacrifice 60 de cămile în cadrul unui ritual, ca să-l ajute pe Vladimir Putin să învingă Ucraina. Artur Țîbikov, de 53 de ani, a spus că vrea să sacrifice câte cinci animale în fiecare lună, pentru a obține sprijinul vechilor zei slavi în războiul sângeros al Kremlinului.

Misticul, care poartă uniformă militară de camuflaj și o beretă neagră, susține că intervenția lui supranaturală îi va aduce lui Putin victoria pe care armata rusă nu a reușit să o obțină în aproape cinci ani, potrivit The Times.

„Vrem să trimitem 60 de cămile zeilor slavi pentru a le cere iertarea, ajutorul și sprijinul”, a spus acesta.

Șamanul speră să înceapă sacrificiile chiar în această lună, în orașul Angarsk, de lângă Irkutsk. „Toți zeii strămoșilor vor veni. Îi vom hrăni, vom sta alături de ei, vom vorbi cu ei și le vom cere iertare”, a spus el. Scopul este ca „totul să se încheie mai repede, cu victoria noastră în război”.

Cele 60 de animale nevinovate ar urma să fie sacrificate „în numele tuturor popoarelor Rusiei”, a adăugat acesta.

Activiștii ruși pentru drepturile animalelor l-au condamnat pentru cruzime, în timp ce alți șamani susțin că sacrificarea animalelor reprezintă o denaturare grotescă a religiei lor străvechi, cămilele fiind considerate sacre în unele regiuni ale Siberiei.

Cu toate acestea, unii se tem să îl critice public pe șamanul considerat un susținător extrem de loial al lui Putin.

În 2019, când Țîbikov a sacrificat cinci cămile pentru a „întări Rusia”, poliția a refuzat să înceapă urmărirea penală împotriva lui pentru cruzime față de animale.

Animalele au fost ucise, tranșate, iar rămășițele lor au fost arse pe un rug ceremonial. În prezent, criticii se tem că vor fi considerați adversari ai Rusiei sau opozanți ai războiului lui Putin, ceea ce le-ar putea aduce pedepse cu închisoarea sau amenzi.

„Dacă ești împotriva lui Artur, ești împotriva Rusiei”, a declarat un șaman din Buriatia, adăugând: „Dacă începi să îl critici, devii automat un dușman al poporului”.

Țîbikov este cunoscut pentru susținerea lui Putin în timpul alegerilor.

El a susținut chiar că liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi, aflat în atunci închisoare, ar fi fost „înlăturat de forțe superioare”, pentru că „tulbura apele”.

În luna august, s-a autoproclamat Șamanul Suprem al Rusiei, însă mulți alți șamani îi contestă autoritatea.

Șamana tuvă Aleftina Sagaan-Ool l-a catalogat drept un „clovn”, insistând că sacrificarea cămilelor nu are nimic de-a face cu practicile șamanice tradiționale.

„Moartea animalelor nu va opri războiul”, a declarat aceasta.

 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole