Un satelit-spion american desfășurat în timpul Războiului Rece a explodat fără avertisment deasupra planetei noastre, iar până acum oamenii de știință nu pot explica de ce. Norul de resturi rezultat în urma acestei fragmentări bruște, pe care experții încearcă încă să îl măsoare, ar putea reprezenta o „amenințare foarte reală” pentru alte vehicule spațiale dintr-o regiune extrem de aglomerată a orbitei joase a Pământului (LEO), avertizează experții, potrivit livescience.com.
Satelitul, cunoscut sub numele de USA 32 sau Farrah III, a fost lansat de National Reconnaissance Office (NRO) în 1988. Misiunea sa, care a fost desecretizată complet abia la începutul acestui an, era să intercepteze din spațiu semnale radar și radio sovietice, potrivit Futura. Vehiculul spațial cilindric, a cărui formă a fost descrisă drept o uriașă „conservă de ton”, probabil a încetat să mai funcționeze în urmă cu zeci de ani și a continuat de atunci să orbiteze în tăcere în jurul Pământului. (A primit porecla după actrița Farrah Fawcett, în conformitate cu fosta tradiție a NRO de a-și denumi sateliții după personalități celebre din anii 1970 și 1980.)
Pe 17 septembrie, Space-Track, divizia Forțelor Spațiale ale SUA responsabilă de monitorizarea sateliților, a anunțat că USA 32 a suferit un eveniment brusc de „fragmentare” cu patru zile mai devreme, pe 13 septembrie. Acest lucru înseamnă, practic, că satelitul a explodat, putând să se dezintegreze în zeci, sute sau chiar mii de bucăți. Cu toate acestea, agenția nu a precizat ce a provocat explozia și nici câte bucăți de resturi au fost create. Iar, până la 28 septembrie, nimeni altcineva nu a reușit să răspundă la niciuna dintre cele două întrebări.
Ulterior, și alte organizații au confirmat evenimentul de fragmentare, inclusiv compania privată de monitorizare a sateliților s2a systems, care a fotografiat cea mai mare bucată rămasă din USA 32 aflată pe orbită.
Explozia a avut loc la 480 de mile (775 de kilometri) deasupra suprafeței Pământului, potrivit Spaceweather.com. Având în vedere viteza satelitului, resturile rezultate s-au răspândit probabil într-un inel uriaș în jurul Pământului în decurs de 24 de ore de la dezintegrarea bruscă a vehiculului spațial, sugerează o simulare realizată de site.
Încă nu este clar ce s-a întâmplat cu vehiculul spațial din perioada Războiului Rece, însă există mai multe explicații posibile.
Coliziunile cu alți sateliți sau cu bucăți mai mici de deșeuri spațiale reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale dezintegrării sateliților. Însă nimeni nu a raportat că un alt vehicul spațial ar fi fost lovit, iar cercetătorii pot anticipa adesea cu zile sau săptămâni înainte posibilele coliziuni cu deșeuri spațiale, ceea ce face ca aceste scenarii să fie puțin probabile. Totuși, este posibil ca, în schimb, o rocă spațială nedetectată să fi lovit satelitul cu viteză mare.
O altă teorie importantă este că satelitul a încetat să funcționeze din cauza vechimii. Probabil că nu a fost proiectat pentru zboruri spațiale pe termen lung, iar după aproape patru decenii de expunere la condițiile dure din LEO, vehiculul-spion s-ar fi putut pur și simplu defecta, similar cu dispariția satelitului NOAA-17 în 2021.
„Vehiculele spațiale vechi au baterii și combustibil rezidual”, au scris reprezentanții Spaceweather.com. „După 38 de ani de încălzire și răcire, un rezervor presurizat sau o celulă a bateriei de pe USA 32 s-ar fi putut pur și simplu rupe.”
Însă este prea devreme pentru a exclude și posibilitatea ca satelitul să fi fost lovit de un anumit tip de armament antisatelit, potrivit Spaceweather.com. La începutul acestei luni, secretarul Forțelor Aeriene ale SUA, Troy E. Meink, a dezvăluit, pentru prima dată, că SUA au lansat în spațiu arme nespecificate, iar experții suspectează de mult timp că și alte țări, inclusiv China și Rusia, dețin tehnologii similare.
Cu toate acestea, în prezent nu există nicio dovadă că în acest caz au fost folosite arme antisatelit, astfel că „este posibil să nu fie nimic sinistru în legătură cu acest eveniment”, au scris reprezentanții Spaceweather.com.
Cercetătorii vor putea probabil să stabilească motivul dezintegrării satelitului prin reconstituirea inversă a incidentului, mai întâi prin identificarea fragmentelor rezultate, iar apoi prin urmărirea traiectoriilor acestora înapoi până la explozia inițială. Totuși, acest lucru ar putea dura luni sau chiar ani.
„Amenințarea coliziunii este reală”
Indiferent de cauza exploziei recente, experții sunt acum îngrijorați de posibilele efecte în lanț ale resturilor rezultate.
Se estimează că regiunea LEO în care a explodat USA 32 găzduiește cel puțin 200 de alți sateliți și este deja plină de resturi provenite dintr-o coliziune din 2009 între sateliți americani și ruși. Prin urmare, „amenințarea coliziunii este reală” pentru vehiculele spațiale din această zonă, au scris reprezentanții Spaceweather.com, mai ales în condițiile în care numărul fragmentelor nou create nu este încă cunoscut.
Până acum, incidentul nu a provocat probleme și nu a afectat lansarea unor noi vehicule spațiale. De exemplu, Rusia a efectuat pe 16 septembrie lansarea unei misiuni de aprovizionare către Stația Spațială Internațională (ISS), care orbitează la aproximativ 250 de mile (400 km) deasupra planetei noastre, adică la aproximativ jumătate din altitudinea satelitului care a explodat.
Deși ISS și stația spațială chineză Tiangong se află în prezent în afara zonei de acțiune a câmpului de resturi, fragmentele se pot deplasa în timp, pe măsură ce gravitația Pământului și rezistența atmosferică le trag mai aproape de planeta noastră. În acest caz, stațiile ar putea fi nevoite să efectueze manevre pentru a evita resturile, așa cum au făcut de zeci de ori până acum.
Pe măsură ce LEO devine tot mai aglomerată cu vehicule spațiale nou lansate, riscul ca acestea să se lovească între ele sau să fie lovite de deșeuri spațiale a crescut, de asemenea, semnificativ, ceea ce sugerează puternic că acesta nu va fi ultimul eveniment de fragmentare.
În plus, cu cât aceste noi vehicule spațiale rămân mai mult timp pe orbită, cu atât cresc șansele ca ele să se dezintegreze brusc din cauza uzurii acumulate, așa cum este posibil să se fi întâmplat cu USA 32. Cercetări anterioare au arătat, de asemenea, că, dacă sateliții ar rămâne offline, fie din cauza unei defecțiuni software, fie în urma unei furtuni solare puternice, aceștia ar putea începe să se ciocnească între ei în decurs de câteva zile. Există, de asemenea, amenințarea ca aceștia să fie distruși de arme antisatelit, un scenariu care îi „îngrijorează” pe cititorii Live Science.
Unii experți avertizează că, dacă vom continua pe traiectoria actuală, am putea fi condamnați să ajungem la un punct de cotitură ireversibil, cunoscut sub numele de sindromul Kessler, în care acumularea de deșeuri spațiale ar însemna că nu vom mai putea lansa nimic în spațiu.