Un tânăr a trimis droguri din Spania ascunse în canapele, cu o firmă de transport internaţional, şi a fost prinsă în flagrant în Bucureşti când le ridica împreună cu o altă persoană, informează, joi, DIICOT - Biroul Teritorial Teleorman.
„Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Teleorman, au documentat activitatea infracţională a două persoane, de 29 de ani şi 22 de ani, cercetate pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
Din probele administrate a rezultat că la 10 iulie 2025, persoana de 29 de ani, aflată la acel moment pe teritoriul Spaniei, ar fi procurat aproximativ 53 de kilograme de canabis, pe care le-ar fi expediat spre România, prin intermediul unei firme de transport internaţional, ascunse în interiorul unor obiecte de mobilier (canapele)”, precizează DIICOT - Biroul Teritorial Teleorman.
Conform sursei citate, miercuri, persoana respectivă a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Bucureşti, în timp ce ar fi ridicat împreună cu o altă persoană, pachetele în care se afla ascuns drogul de risc, destinat comercializării.
Persoana de 22 de ani a fost iniţial reţinută pentru 24 de ore, apoi s-a dispus arestarea preventivă, iar pentru cea de 29 de ani s-a dispus măsura controlului judiciar.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti.