Stare de alertă în Motru, unde oamenii pot rămâne fără apă caldă şi căldură în această iarnă, din cauza datoriilor
Publicat acum 6 ore si 46 minute
Un tânăr de 20 de ani, din Cârna, a fost prins în flagrant, în timp ce încerca să vândă un pistol neletal.
Tânărul postase anunţul de vânzare pe internet, preţul solicitat fiind de 250 de lei. Pentru realizarea tranzacţiei, cel în cauză s-a deplasat în Craiova, unde însă a fost depistat de poliţişti având arma asupra sa.
Pistolul, prevăzut cu un încărcător în care se aflau patru bile metalice, a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercertărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, potrivit gds.ro.