Alexis Le Dez, un tânăr inginer francez a inventat o tehnologie care transformă mănușile de lucru uzate în materie primă folosită pentru izolarea pereților.
Cunoscut sub numele de ISOGANTS, acest proiect de economie circulară a fost conceput de Alexis Le Dez, un tânăr inginer francez, absolvent al CESI din Brest, care lucrează pentru grupul de construcții GCC, relatează La Repubblica.
Deșeurile de unică folosință în industria construcțiilor
Totul a început printre schelele unui cămin de bătrâni din Brest, în Bretania, un proiect de construcție convențional, în valoare de 3,3 milioane de euro. Pe parcursul celor optsprezece luni de șantier, Alexis Le Dez, pe atunci ucenic inginer, a observat un detaliu adesea trecut cu vederea în evaluările de mediu: pentru o echipă medie de doar opt muncitori, compania a comandat peste 2.000 de perechi de mănuși de lucru, cu un cost de aproximativ 4.500 de euro. Motivul acestui rulaj intens este o necesitate operațională strictă.
Expuse la mortar umed, umezeală, praf de ciment și marginile tăioase ale barelor de oțel-beton, materialele tehnice se murdăresc, își pierd flexibilitatea și se deteriorează. În momentul în care un echipament de protecție nu mai poate garanta nivelul de protecție certificat, legea impune eliminarea acestuia. Dacă raportăm această cifră la sutele de mii de șantiere active din Europa, rezultatul devine uluitor: milioane de mănuși fabricate din fibre sintetice a căror producție necesită un consum ridicat de energie, precum polietilena de înaltă densitate, Kevlarul, poliamidele și compușii elastomerici ajung, în fiecare an, să fie transformate în cenușă sau să devină microplastice. Aceste materiale, concepute special pentru a rezista la solicitări mecanice și termice intense și a căror producție depinde de extracția combustibililor fosili și de procese industriale extrem de energofage, sunt irosite după doar câteva utilizări.
Descoperirea decisivă a venit întâmplător, în timp ce tânărul se plimba printre tarabele unei piețe locale. Observând un ascuțitor de cuțite care lucra cu discuri abrazive rotative de mare viteză, Le Dez a realizat că, pentru a tăia materialul, nu era nevoie de o lamă, ci de o piatră abrazivă capabilă să desfacă țesătura. A cumpărat un polizor de banc vechi, folosit, și l-a modificat pentru a testa efectul fricțiunii abrazive la viteză mare, cu discuri care se roteau cu mii de rotații pe minut. Rezultatul: fricțiunea nu a sfâșiat fibrele; în schimb, a „descurcat” și a desfăcut țesătura mănușii, separând filamentele și transformând o bucată rigidă din cauciuc și material textil într-un material moale, voluminos și uniform, asemănător cu lâna remarcabil de similar cu un strat izolator fibros.
O casă izolată cu mănuși de lucru
Din perspectivă climatică, potențialul acestei descoperiri atinge esența provocării ecologice actuale: circularitatea în cadrul unor lanțuri de aprovizionare scurte. În prezent, cea mai mare parte a izolației termice utilizate pentru îmbunătățirea eficienței energetice a fondului construit existent este alcătuită din materiale pe bază de produse petrochimice, precum polistirenul expandat sau extrudat, ori din vată minerală și bazaltică, produse a căror fabricare necesită cuptoare care funcționează la temperaturi de peste 1.000 °C, generând astfel o amprentă de carbon încorporată semnificativă.
Fibra obținută prin procesul ISOGANTS răstoarnă modelul extractiv tradițional. Testele experimentale inițiale, efectuate pe machete, au indicat proprietăți promițătoare în ceea ce privește conductivitatea termică și inerția termică. Totuși, adevărata schimbare de paradigmă este de ordin conceptual: în loc să se importe materiale noi din exterior și, simultan, să se exporte deșeuri, un șantier poate reutiliza propriile echipamente de protecție uzate pentru a izola anvelopa clădirii.
Acest lucru presupune evitarea extracției de noi resurse de origine fosilă, reducerea la zero a emisiilor generate de transportul pe distanțe lungi și eliminarea impactului climatic negativ cauzat de incinerarea echipamentelor individuale de protecție (EIP) uzate. Efortul și munca asiduă a celor care au ridicat acești pereți rămân, la propriu, captive în interiorul structurii clădirii, protejând-o atât de temperaturile de îngheț, cât și de valurile de căldură, pentru următorii cincizeci de ani.
Cursa pentru industrializarea soluțiilor de izolare ale viitorului
Depășind etapa prototipurilor inițiale realizate manual cu ajutorul unei mașini de șlefuit second-hand, proiectul a ajuns acum într-o fază avansată. Invenția a fost protejată oficial printr-un brevet depus la INPI (Institutul Național de Proprietate Industrială din Franța). Mai mult, după finalizarea studiilor, Le Dez a fost angajat cu contract pe perioadă nedeterminată, în calitate de inginer, de către gigantul din construcții GCC. Compania s-a angajat să sprijine dezvoltarea acestei tehnologii și intenționează să înscrie proiectul în competiția pentru premiile sale interne dedicate inovației.
Pentru a deveni o alternativă comercială viabilă la panourile termoizolante tradiționale, lâna recuperată din mănuși trebuie să obțină diverse certificări, trecând prin teste standardizate privind rezistența termică, izolația fonică, durabilitatea și, aspect esențial în construcțiile rezidențiale, comportarea la foc. Totodată, va fi necesară stabilirea unui lanț de aprovizionare.
Conceptul operațional propus de Le Dez presupune amenajarea unor puncte de colectare dedicate, fie direct în containerele de birou ale șefilor de șantier, fie în autoutilitarele echipelor de lucru mobile, pentru a garanta că mănușile uzate sunt separate chiar la sursă, înainte de a ajunge să fie amestecate cu deșeurile de construcții nesortate. În prezent, se caută parteneri industriali și investitori pentru automatizarea utilajelor de separare a fibrelor, demers care ar permite procesarea unor volume la scară largă. Dacă testele se vor dovedi reușite, un tip de deșeu considerat până acum inevitabil și imposibil de recuperat ar putea deveni „cărămida invizibilă” a unei noi arhitecturi, cu emisii zero.