Un tânăr s-a electrocutat după ce a urcat pe un tren, în Sectorul 1 din Bucureşti, în noaptea de marţi spre miercuri, deoarece voia să reproducă o activitate dintr-un joc video. El a fost găsit conştient, cu arsuri pe tot corpul, a anunţat, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), scrie Agerpres.
Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, pe magistrala 800, ruta Bucureşti - Constanţa, unde trenul de marfă era staţionat.
"Din primele cercetări a reieşit faptul că victima, împreună cu o prietenă, s-ar fi deplasat pe strada Berca, Sector 1, municipiul Bucureşti, moment în care ar fi observat pe firul 2 de circulaţie, între staţiile Pantelimon şi Băneasa, la km feroviar 8+300, un tren de marfă de tip cisternă staţiona în semnal. Din verificările preliminare, s-a constatat faptul că victima s-ar fi urcat voluntar pe trenul de marfă staţionat pentru a încerca să experimenteze în realitate o activitate de alergat pe trenuri dintr-un joc video", precizează comunicatul IGPR.
Conform aceleiaşi surse, tânărul a fost găsit conştient, dar cu arsuri pe tot corpul. El a fost transportat la spital de echipajul SMURD sosit la faţa locului.
"Având în vedere cele sesizate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", se mai menţionează în comunicat.