Un traficant care încerca să vândă canabis elevilor de la un liceu din Târgovişte a fost prins în flagrant. Agenţii de pază au dat alarma, iar jandarmii au intervenit. Oamenii legii au găsit asupra bărbatului trei doze de droguri.
Un bărbat este cercetat pentru trafic de droguri, după ce marţi ar fi încercat să vândă canabis la liceul "Voievodul Mircea", din Târgovişte. Agentul de pază al liceului a dat alarma la 112, pentru că i s-a părut că dealerul este suspect.
Traficantul are 34 de ani. Jandarmii ajunşi la faţa locului l-au imobilizat pe bărbat şi au găsit asupra lui mai multe doze de droguri.
La locuinţa suspectului, a fost găsită o cantitate mai mare de canabis. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a vrut să vândă la liceu sau să le dea gratuit elevilor mai multe substanţe interzise. Acum, este cercetat penal.
La data de 9 decembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea celui în cauză. A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.