Antena 3 CNN Actualitate Locale Un turist a murit la Castelul Bran. Venise din Italia ca să viziteze "tărâmul lui Dracula”

Un turist a murit la Castelul Bran. Venise din Italia ca să viziteze "tărâmul lui Dracula”

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 10:32 03 Noi 2025 Modificat la 10:32 03 Noi 2025
Turistul care a murit la Castelul Bran venea cu un grup organizat din Italia. FOTO: Hepta

Un turist de 55 de ani a murit, duminică, în incinta Castelului Bran. Acesta a venit din Italia, cu un grup organizat. El a acuzat pe parcursul zilei dureri în zona pieptului, iar în timp ce vizita castelul Bran i s-a făcut brusc rău și a căzut ca secerat, potrivit Biz Brașov.

În grup erau și medici care au încercat să-l resusciteze până la sosirea ambulanței. Echipajul medical a declarat decesul, după ce a încercat să îl resusciteze timp de 40 de minute.

După producerea incidentului, administrația Castelului a sistat accesul turiștilor în incinta domeniului.

În urma incidentului tragic, polițiștii au declanșat o anchetă.

„ Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat, de 55 de ani, cetățean italian, care se afla într-un grup de vizitatori din același stat și care, din primele date, și-ar fi pierdut viața ca urmare a unei posibile afecțiuni medicale. Corpul persoanei decedate a fost ridicat, preluat și transportat de către lucrători din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei care a dus la producerea decesului. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, au transmis polițiștii.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole