Antena 3 CNN Actualitate Raport îngrijorător al UNESCO: La fiecare cinci zile, un jurnalist moare în lume

Raport îngrijorător al UNESCO: La fiecare cinci zile, un jurnalist moare în lume

de S.T.    |   

La fiecare cinci zile, un jurnalist îşi pierde viaţa în lume ca urmare a activităţii sale, indică date dintr-un raport difuzat de UNESCO miercuri, cu ocazia Zilei internaţionale pentru încetarea impunităţii pentru crime împotriva jurnaliştilor, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Cel puţin 827 de jurnalişti au fost ucişi între 2006 şi 2015, dintre care 115 numai anul trecut, ceea ce face ca 2015 să fie al doilea cel mai nefast an din ultimul deceniu în domeniul jurnalismului, potrivit raportului.

Mai puţin de zece la sută din cazurile de omoruri în rândul jurnaliştilor au fost soluţionate, cu toate că multe ţări menţionate în raport manifestă voinţă de a pune capăt uciderii de jurnalişti, afirmă UNESCO.

Agenţia ONU, care îşi limitează raportul din 2016 privind securitatea jurnaliştilor la cazurile de omor în ultimii zece ani, spune că documentul său nu cuprinde şi „numeroase alte abuzuri în cazul jurnaliştilor, inclusiv răpiri, detenţii arbitrare, tortură, intimidare şi hărţuire, atât în zona offline, cât şi în cea online'”.

Din cei 213 jurnalişti ucişi între 2014 şi 2015, 78 au fost omorâţi în state arabe, potrivit cifrelor UNESCO, ceea ce face ca lumea arabă să fie cea mai periculoasă regiune pentru jurnalişti, în mare parte din cauza actualelor conflicte din Siria, Irak, Yemen şi Libia.

În aceeaşi perioadă, 51 de jurnalişti şi-au pierdut viaţa în America Latină şi în Caraibe, 34 - în Asia, 27 - în Africa şi 12 - în Europa Centrală şi de Est.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: UNESCO jurnalist raport jurnalist
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are