Antena 3 CNN Externe Ungaria respinge declarația prin care Uniunea Europeană cere încetarea focului între Israel și grupările din Gaza

Ungaria respinge declarația prin care Uniunea Europeană cere încetarea focului între Israel și grupările din Gaza

Ungaria a refuzat să susțină o declarație prin care Uniunea Europeană cerea încetarea focului între Israel și palestinieni, transmite BBC.

de Adrian Iclozan    |   

Ministrul de externe din Ungaria, Peter Szijjarto, respins declarația Uniunii ca fiind "părtinitoare".

"În general, am o problemă cu declarațiile europene referitoare la Israel. Aceste declarații nu sunt de ajutor, mai ales în actualele circumstanțe, când tensiunile sunt foarte mari", a spus el. 

Declarația lui Szijjarto vine după ce șeful diplomației europene,  Josep Borrell, a cerut "încetarea imediată a violențelor și implementarea unui acord de încetare a focului."

Borell a precizat că declarația a fost susținută de toate statele membre, cu excepția Ungariei.

În perioada ultimilor ani, Ungaria a fost unul dintre cei mai loiali susținători ai Israelului din Europa.

BBC reamintește că Ungaria a blocat mai multe tentative ale Uniunii de a critica efectele politicilor israeliene, cum ar fi decizia SUA de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a statului evreu.

Subiecte în articol: Ungaria Gaza
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cupolă de foc peste România. Temperaturi resimţite de aproape 40 de grade Celsius