Antena 3 CNN Actualitate Locale Urmărire cu focuri de armă, pentru a prinde un șofer de 18 ani fără permis, în Botoșani

Urmărire cu focuri de armă, pentru a prinde un șofer de 18 ani fără permis, în Botoșani

Urmărire ca în filme pentru a prinde un teribilist în vârstă de 18 ani care conducea fără permis. S-a întâmplat în județul Botoșani, unde polițiștii au tras 3 focuri de armă pentru a-l opri pe șofer din goana lui nebună.

de Andreea Ştefan    |   

Urmărirea a avut loc în localitatea Corni, din județul Botoșani.

Tânărul de 18 ani conducea cu viteză. Polițiștii i-au făcut semn să oprească, însă acesta s-a încăpățânat și a accelerat mai tare.

Atunci a fost momentul în care oamenii legii au pornit într-o urmărire ca în filme pe străzile din localitate.

Au fost, de altfel, nevoiți să folosească armamentul din dotare, executând 3 focuri de armă atât în plan vertical, cât și înspre autoturism, fără ca cineva să fie rănit.

După somarea cu focurile de armă, tânărul a oprit, iar atunci au aflat polițiștii motivul pentru care șoferul teribilist încerca să scape de urma oamenilor legii, iar asta pentru că nu avea permis de conducere.

Tânărul a fost reținut, iar în aceste momente este cercetat într-un dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără a avea permis de conducere.

Subiecte în articol: Botoșani
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea!