Antena 3 CNN Actualitate Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 12 ani ar putea începe la sfârșitul anului

Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 12 ani ar putea începe la sfârșitul anului

Coordonatorul Campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, a anunțat, joi, că vaccinarea copiilor cu vârsta de până la 12 ani ar putea începe la sfârșitul anului 2021.

de Laura Dinu    |   

Este vorba despre copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 12 ani, care ar putea beneficia de vaccinarea anti coronavirus începând din această iarnă, a declarat Valeriu Gheorghiță. 

”Copiii trebuie vaccinați tocmai pentru a întrerupe lanțul de transmitere a acestei afecțiuni. Până în acest moment am putut vaccina copiii cu vârste mai mari de 16 ani și acest lucru a contat foarte mult. Știm că avem până acum peste 80.000 de copii cu vârsta mai mare de 16 ani care au fost vaccinați, ceea ce este o cifră destul de îmbucurătoare. Mă aștept ca și în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani să atingem oarecum același procent și mă aștept să avem și în rândul copiilor mai mici, o acceptare. Poate nu la același nivel, dar există această așteptare”, a declarat medicul Gindrovel Dumitra la Antena 3. 

Aproape 2.000 de copii vaccinați în 24 de ore

Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani a început miercuri, 2 iunie. 

Astfel, aproape 2.000 de copii au fost vaccinați în România, în 24 de ore, potrivit cifrelor prezentate joi de Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Statistica arată că, în prima zi în care a fost permisă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 ani și 15 ani, 1.903 de persoane s-au imunizat. Cele mai multe sunt din București și din județele Cluj și Ilfov, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

În platforma CNCAV s-au programat 4.173 de copii în ultimele 48 de ore, a precizat Gheorghiță.

Copiii sunt vaccinați doar cu produsul Pfizer și este nevoie de acordul părinților. De asemenea, la centrul de vaccinare copilul trebuie să fie însoțit de un părinte sau de un reprezentant legal.

Imunizarea se face fără programare la centrele care utilizează vaccin Pfizer sau la centrele drive-thru. De asemenea, se poate face programare pe platforma CNCAV, scrie Mediafax

Subiecte în articol: vaccinare Valeriu Gheorghiţă
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic