Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă până la 18 ani în cazul fetelor

Vaccinarea gratuită anti-HPV, extinsă până la 18 ani în cazul fetelor

Fetele până în vârsta de 18 ani se vor putea vaccina gratuit anti-HPV, asta după ce Ministerul Sănătății a extins categoria de vârsta care poate beneficia de acest serviciu.

de Adelina Miron    |   

Până acum, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani.

„România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporție de 99% de infecția cu HPV. Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin, de aceea am extins categoria de vârstă astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit. În plus, pentru fetele de peste 14 ani este o ocazie să recupereze schema de vaccinare la care nu au avut acces la momentul potrivit”, a transmis ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Vaccinarea anti-HPV se realizează pentru persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinților/ reprezentanților legali, care transmit cererile către medicii de familie.

Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare.
 

Subiecte în articol: vaccinare
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște