Antena 3 CNN High Tech Val de disponibilizări în Big Tech: Oracle taie 21.000 de locuri de muncă și investește 50 de miliarde de dolari în AI

Val de disponibilizări în Big Tech: Oracle taie 21.000 de locuri de muncă și investește 50 de miliarde de dolari în AI

A.N.
2 minute de citit Publicat la 09:18 23 Iun 2026 Modificat la 09:18 23 Iun 2026
Larry Ellison, fondatorul Oracle. sursa foto: Getty

Oracle a renunțat la aproape 21.000 de posturi la nivel mondial în ultimul an, pe măsură ce gigantul tehnologic american își reașază afacerea în jurul inteligenței artificiale (IA), arată cel mai recent raport anual al companiei, scrie BBC.

Firma de software și cloud computing afirmă că avea aproximativ 141.000 de angajați cu normă întreagă la 31 mai 2026, în scădere față de circa 162.000 de salariați în aceeași perioadă a anului trecut.

Implementarea tehnologiilor de inteligență artificială în cadrul operațiunilor noastre a dus și ar putea continua să ducă la reduceri ale personalului”, se arată în raport.

Concedierile, care reprezintă circa 13% din forța de muncă a Oracle, fac parte dintr-un trend mai amplu în rândul companiilor tech, care cheltuiesc sute de miliarde de dolari pe construirea de infrastructură pentru IA, precum centrele de date.

Amazon și Meta, compania-mamă a Facebook, au tăiat la rândul lor mii de locuri de muncă în ultimele luni, în timp ce investesc masiv în inteligența artificială.

Peste 100.000 de angajați din sectorul tech au fost disponibilizați în ultimul an, potrivit estimărilor unor firme care monitorizează piața muncii.

Oracle a operat concedieri „semnificative” în aprilie, potrivit unor angajați de rang înalt care au postat online, însă amploarea reală a disponibilizărilor nu fusese dezvăluită până la depunerea raportului anual.

Compania a precizat că reducerile au generat circa 1,8 miliarde de dolari (1,36 miliarde de lire sterline) în plăți compensatorii și alte costuri de restructurare în ultimul an. Suma este semnificativ mai mare decât factura de restructurare de 374 de milioane de dolari din exercițiul financiar precedent.

Oracle a recunoscut că eforturile sale de restructurare „pot fi perturbatoare”. Compania a avertizat că reorganizarea ar putea duce la un deficit de personal calificat în anumite funcții, ceea ce ar însemna o pierdere de productivitate cu impact asupra câștigurilor sale.

BBC a contactat Oracle pentru un punct de vedere suplimentar.

Oracle s-a angajat într-o cursă pentru a lansa centre de date destinate giganților din IA, precum OpenAI și Meta.

BBC a relatat anterior că Oracle plănuia să cheltuiască cel puțin 50 de miliarde de dolari pe infrastructură anul acesta.

Compania a fost co-fondată de Larry Ellison, una dintre cele mai bogate persoane din lume, care ocupă și funcția de director tehnologic (CTO) al Oracle.

Numeroase companii și-au redus personalul – adesea cea mai mare cheltuială a unei firme tech – pe măsură ce investesc în inteligența artificială.

Google, Amazon și Meta plănuiesc să arunce, împreună, în jur de 650 de miliarde de dolari în această tehnologie anul acesta.

Amazon a anunțat că intenționează să cheltuiască 200 de miliarde de dolari pe investiții în IA în următorul an – cel mai mare buget dintre toate marile companii tech.

Gigantul comerțului online și al tehnologiei, care are peste 1,5 milioane de angajați la nivel mondial, a anunțat totodată că va tăia circa 30.000 de locuri de muncă în mai multe runde de disponibilizări.

Un director de rang înalt de la Amazon spunea într-o notă internă în octombrie anul trecut că firma trebuie organizată „mai zvelt”, deoarece inteligența artificială „le permite companiilor să inoveze mult mai rapid ca oricând”.

Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole