Antena 3 CNN Actualitate Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România, a încheiat mandatul cu două săptămâni mai devreme și a plecat în Moscova

Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România, a încheiat mandatul cu două săptămâni mai devreme și a plecat în Moscova

Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei, și-a încheiat mandatul în România cu două săptămâni mai devreme decât ar fi trebuit, în urma decesului soției sale, și a plecat la Moscova.

de Roxana Mihăiescu    |   

În cursul zilei de joi, Ambasada Rusiei la București a anunțat că Valeri Kuzmin și-a încheiat misiunea diplomatică și a plecat la Moscova.

Ambasadorul Rusiei se afla la post în România din anul 2016, iar mandatul acestuia ar fi trebuit să se încheie oficial pe data de 23 aprilie, însă a plecat mai repede după decesul soției sale.

'”Astăzi, Excelenta Sa Valeri Kuzmin, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, şi-a încheiat misiunea diplomatică şi a plecat definitiv la Moscova. Până la sosirea noului ambasador, doamna ministru-consilier Elena Kopnina este Însărcinată cu Afaceri a.i. a Federaţiei Ruse în România'”, se arată în postarea Ambasadei Federaţiei Rusiei la Bucureşti, notează Agerpres.

Soția ambasadorului rus la București ar fi murit în urma unui infarct

Soția ambasadorului Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a murit marți dimineața, în reședința diplomatului din centrul Capitalei.

Alarma s-a dat în jurul orei 4 dimineața, când au fost inițiate două apeluri la 112. 

Unul dintre apeluri a fost preluat de un echipaj de paramedici de la SMURD. 

La sosirea echipajelor medicale, la reședința din centrul Capitalei, soția ambasadorului se afla deja în șoc cardio-respirator, iar medicii nu au mai reușit să o salveze, iar o oră mai târziu ar fi fost consemnat decesul.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, femeia s-ar fi confruntat cu probleme de sănătate în ultimele luni.

Subiecte în articol: Valeri Kuzmin ambasador rus România
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
De la 1 iulie, se scumpesc carburanţii. Cu cât va plăti mai mult un şofer