Antena 3 CNN Actualitate Vânătoare de oameni în Bistrița. Un tânăr a atacat două bătrâne și a tâlhărit un taximetrist

Vânătoare de oameni în Bistrița. Un tânăr a atacat două bătrâne și a tâlhărit un taximetrist

UPDATE: Tânărul de 24 ani, căutat de poliţişti după ce a agresat două bătrâne din comuna bistriţeană Livezile, iar mai apoi a ameninţat cu cuţitul un taximetrist şi i-a furat maşina, a fost prins în cursul nopţii de joi, pe raza judeţului Suceava. 

"Ca urmare a măsurilor întreprinse cu operativitate de către poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, tânărul a fost prins şi reţinut în judeţul Suceava", a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Crina Sîrb. 

Agresorul a fost dus la sediul poliţiei, pentru audieri. 

Știrea inițială

Un tânăr de 24 ani din comuna Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud, a atacat, joi noaptea, două femei octogenare în casa în care locuiau, după care a ameninţat cu cuţitul un taximetrist, căruia i-a furat maşina, şi a fugit, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Crina Sîrb. 

Poliţia a fost alertată de către taximetristul de 58 ani după ce acesta a fost deposedat de maşină, bărbatul povestind oamenilor legii că l-a luat pe tânărul de 24 ani din comuna Livezile, iar în maşină acesta l-ar fi ameninţat cu un cuţit şi i-ar fi solicitat să îl lase pe el la volan. 

Taximetristul a povestit că ulterior a coborât din maşină, iar tânărul a plecat cu aceasta. 

Tot taximetristul le-a spus poliţiştilor că tânărul ar fi agresat două femei din comuna Livezile. 

Cele două femei au fost identificate şi au fost transportate la spital cu echipaje SMURD, prezentând traumatisme şi leziuni. 

Poliţiştii, sprijiniţi de jandarmi, au demarat o operaţiune de căutare a tânărului de 24 ani în întreg judeţul.

Nu se cunosc, deocamdată, motivele pentru care tânărul le-ar fi atacat pe cele două femei. 

Subiecte în articol: Bistriţa talharie agresiune
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște