Antena 3 CNN Actualitate Vești bune pentru pensionari. Ministrul Muncii: „Continuă procesul de recalculare a pensiilor”

Vești bune pentru pensionari. Ministrul Muncii: „Continuă procesul de recalculare a pensiilor”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 22:58 10 Iul 2025 Modificat la 09:23 11 Iul 2025
Aproape trei milioane de pensionari nu vor plăti impozitul de 10%, inclus în primul pachet de măsuri al Guvernului. Foto: Getty Images

Ministrul Muncii a anunțat joi la Antena 3 CNN că procesul de recalculare al pensiilor va continua în ciuda măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan, iar pensiile ar putea crește chiar dacă punctul de pensie nu se majorează. De asemenea, Florin Manole a spus că vor fi luate în calcul și veniturile care nu au fost constante, precum cele provenite din acordul globale sau prime, astfel că vor fi situații în care pensiile vor crește. 

Ministrul Florin Manole a adăugat că, în funcție de aceste venituri suplimentare față de salariu, pensiile vor crește mai mult sau mai puțin, în funcție de valoarea sumei și de perioada în care acești bani au fost încasați.

„La recalculare, dacă ne aducem aminte, anul trecut, în septembrie, n-a pierdut nimeni. Asta e important de spus. N-a pierdut niciun pensionar niciun leu în urma recalculării, dar au fost și pensionari care au câștigat 200, 300, 700, 1.000 lei, 2.000 lei în plus la pensia contributivă.

Acest lucru va continua și asta va face încă o dată ca unii dintre pensionari să câștige mai mult, chiar dacă punctul de pensie nu crește. Pe de altă parte, avem această mică recalculare, cum e numită în procedură. Se întâmplă acum, când vorbim, și în perioada următoare. Acolo se vor adăuga la metoda de calcul a veniturilor fiecărui pensionar și anumite venituri care nu erau constante, acorduri globale, prime, care erau eventual temporare.

Deci, continuă procesul de recalculare a pensiilor. Pentru unii, acest proces de recalculare va fi benefic, în sensul că se vor adăuga niște ani de vechime. În primul rând, nimeni nu va pierde, iar în al doilea rând, sigur că unii vor avea niște creșteri mai mari sau mai mici, funcție de documentele pe care le aduc și care justifică contribuția lor de-a lungul timpului”, a afirmat Petre-Florin Manole, la Antena 3 CNN. 

Potrivit ministrului de resort, aproape trei milioane de pensionari nu vor plăti impozitul de 10%, inclus în primul pachet de măsuri al Guvernului. 2.911.063 de români au pensii sub 3.000 de lei din 4.693.581 de pensionari

„E o măsură (impozitarea pensiilor de peste 3.000 de lei, n.r.) care nu a fost luată cu inima deschisă de nimeni. E o măsură pe care ne-am fi dorit să nu o luăm și în spațiul public au fost dezbateri. (...) noi am cerut un prag mai înalt, la 4.000 lei, pentru că acum, când vorbim, apropo de aceste calcule, aproape trei milioane de pensionari nu vor plăti niciun leu (..) Încă o dată subliniez că am făcut tot ce am putut ca partid.

Da, suntem într-o coaliție, sunt mai multe voci, mai multe opinii și trebuie să avem un consens. Dar am făcut tot ce am putut ca acest prag să fie la 4.000 lei. Asta ar fi făcut ca încă aproape 800.000 dintre pensionari să fie în categoria celor care nu vor plăti CASS”, a spus Petre Florin Manole.

Ministrul Muncii a adăugat că discuția privind plafonul de 3.000 de lei pentru impozitarea pensiilor nu este încheiată și PSD va încerca să ridice acest plafon la 4.000 de lei în cel de-al doilea pachet de măsuri fiscale, precum și eliminarea CASS pentru veteranii de război. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole