Întârzierile și anulările de zboruri continuă să dea peste cap traficul aerian din Statele Unite pentru a treia zi consecutiv, în timp ce secretarul american al Transporturilor, Sean Duffy, avertizează că traficul aerian va fi redus drastic dacă blocajul guvernamental nu se încheie curând, notează BBC.
Potrivit platformei FlightAware, aproximativ 1.400 de zboruri către, dinspre sau în interiorul SUA au fost anulate duminică dimineață, iar alte 2.700 au fost întârziate. Cele mai mari întârzieri s-au înregistrat la Newark, New Jersey – peste două ore în medie.
Există însă și un semn de speranță: potrivit presei americane, parlamentarii lucrează la un posibil compromis privind finanțarea guvernului, care ar putea pune capăt blocajului. Senatul a fost convocat duminică într-o sesiune rară de weekend.
Duffy a avertizat că efectele asupra traficului aerian vor deveni dramatice dacă impasul nu este depășit curând.
„Veți vedea cum traficul aerian se va reduce drastic”, a declarat el pentru CNN. Acesta a adăugat că mulți americani care vor încerca să zboare acasă de Ziua Recunoștinței, la finalul lunii, s-ar putea să nu reușească.
„Mulți nu vor putea urca într-un avion, pentru că nu vor mai fi suficiente zboruri dacă guvernul nu se redeschide”, a spus el.
Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat săptămâna trecută că va reduce capacitatea traficului aerian cu până la 6% în acest weekend și cu 10% până la sfârșitul săptămânii viitoare, în 40 dintre cele mai aglomerate aeroporturi din țară. Măsurile nu se aplică zborurilor internaționale, dar FAA a precizat că unele companii aeriene ar putea alege să anuleze și o parte dintre acestea.
Controlorii de trafic aerian, care nu sunt plătiți pe durata blocajului, sunt epuizați și mulți nu se mai prezintă la serviciu, ceea ce a dus la restrângerea capacității de zbor.
Duffy a declarat că secretarul Apărării, Pete Hegseth, s-a oferit să trimită controlori de trafic din armată pentru a ajuta, dar a refuzat oferta, explicând că aceștia nu sunt certificați pentru dirijarea traficului pe aeroporturile civile.
În total, sute de mii de angajați federali nu mai sunt plătiți de când guvernul a rămas fără fonduri, la 1 octombrie. Asistența alimentară pentru americanii cu venituri mici este, de asemenea, blocată, administrația acceptând să plătească doar jumătate din beneficiile lunare.
Duminică s-a împlinit a 40-a zi a celui mai lung blocaj guvernamental din istoria SUA, în condițiile în care republicanii și democrații nu au ajuns încă la o rezoluție de finanțare care să redeschidă guvernul.
Cele două partide se acuză reciproc pentru impas și pentru perturbarea zborurilor.
Casa Albă i-a acuzat vineri pe democrați că „provoacă o catastrofă artificială pentru americanii care încearcă să facă deplasări medicale vitale sau să ajungă acasă de Ziua Recunoștinței”.
La rândul său, liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, i-a acuzat sâmbătă pe republicani că „se joacă cu mijloacele de trai ale oamenilor”.
Democrații refuză să sprijine orice plan de finanțare republican care nu include fonduri pentru subvențiile de asigurări medicale, în timp ce republicanii vor să asigure finanțarea guvernului fără alte condiționări.
Președintele Donald Trump a sugerat în weekend ca banii să fie trimiși direct americanilor pentru a-și cumpăra asigurări de sănătate, în loc să fie alocați companiilor de asigurări.
Senatorii republicani lucrează la un pachet de compromis care ar putea pune capăt blocajului, un vot pentru avansarea legislației fiind posibil chiar duminică.