Antena 3 CNN Life „Viața e prea scurtă ca să alergi după bani și funcții”. O tânără a stat în spital trei luni după doi ani de lucru în compania „ideală”

„Viața e prea scurtă ca să alergi după bani și funcții”. O tânără a stat în spital trei luni după doi ani de lucru în compania „ideală”

G.M.
2 minute de citit Publicat la 23:40 20 Aug 2025 Modificat la 15:55 21 Aug 2025
O tânără a stat în spital trei luni după doi ani de lucru în compania ”ideală”. FOTO: Getty Images

După ce a obținut jobul visurilor sale la o mare companie, Annie Lu părea să aibă totul: proiecte interesante, salariu de șase cifre și un program flexibil. Dar, la doar doi ani, restructurările și stresul au împins-o spre burnout, iar după un concediu medical de 12 săptămâni a decis să renunțe la locul de muncă, pentru a-și urma pasiunea pentru scris.

Pentru Annie Lu, o fostă product marketing manager în vârstă de 32 de ani la Atlassian, începutul în companie a fost un vis devenit realitate. Angajată la finalul lui 2022, ea a găsit exact ceea ce își dorea profesional, scrie Business Insider.

Entuziasmul a început însă să scadă odată ce Atlassian a intrat pe trendul tot mai vizibil din Big Tech: reorganizări structurale, reduceri de personal și tăieri de costuri. Pe măsură ce prioritățile companiei se mutau spre schimbări macro, Annie a observat că nu mai primea proiecte creative și cu impact, aliniate cu ceea ce știa să facă cel mai bine.

„Am încercat să rezist, dar în 2025 am simțit că organismul meu cedează”, a povestit ea. După ce și-a luat un concediu medical de 12 săptămâni, și-a dat seama că avea nevoie de o schimbare radicală. La întoarcere, a luat una dintre cele mai dificile decizii din cariera ei: a demisionat.

Pe parcursul concediului medical, Annie s-a concentrat mai întâi pe sănătatea fizică. A dormit mai mult, a mâncat echilibrat, a făcut mișcare și și-a regăsit bucuria prin activități simple, precum scrisul. Treptat, și-a redescoperit hobby-urile și a început să reflecteze la viitorul ei profesional.

Burnout-ul i-a schimbat perspectiva: „Viața e prea scurtă, iar niciun salariu sau funcție nu merită mai mult decât starea mea de bine”, și-a dat seama ea. Tot atunci a înțeles că era blocată de convingeri limitative, inclusiv ideea că succesul înseamnă o carieră clasică într-o corporație.

De la Big Tech la pasiunea pentru scris

Decizia de a părăsi Atlassian a însemnat renunțarea la un salariu de șase cifre, la opțiuni pe acțiuni, beneficii generoase și un program flexibil. Dar pentru Annie, mai important era faptul că nu mai găsea motivația de a face față stresului.

„Am simțit că renunț la ceva bun pentru a câștiga ceva și mai bun”, a spus ea despre momentul demisiei.

La puțin peste o lună de la plecare, Annie spune că se simte deja mult mai împlinită. Scrie despre experiența sa pentru a-i încuraja pe alții care se simt blocați în corporații, dar ar vrea să își urmeze pasiunile sau să ducă o viață mai autentică.

Acum, Annie își construiește o carieră în zona creativă. Deși nu exclude ca, la un moment dat, să se întoarcă în corporație dacă apare oportunitatea potrivită, în prezent preferă să se concentreze pe pasiunile ei. „Nu știu cum va arăta viitorul, dar mă bucur de această etapă și de libertatea pe care mi-o oferă”, a spus ea.

 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole