Antena 3 CNN Actualitate Victor Ponta: MApN nu e singura instituţie în situaţia de a nu mai avea bani

Victor Ponta: MApN nu e singura instituţie în situaţia de a nu mai avea bani

Ministerul Apărării Naţionale nu e singura instituţie în situaţia de a nu mai avea bani, spune fostul premier Victor Ponta, deputat neafiliat. 

"La Ministerul Apărării nu mai sunt bani pentru toate drepturile salariale - şi nu este singura instituţie publică în această situaţie! Ieri, la dezbaterea din Camera Deputaţilor (unde aşa-zisa Opoziţie PNL s-a făcut de râs cu intervenţii de circ) am adresat premierului Tudose o singură întrebare cu toată seriozitatea şi buna credinţă: de ce nu a făcut în iulie sau cel târziu august o rectificare bugetară? Nu am primit răspuns din păcate. În fiecare an, Guvernul porneşte la drum cu un buget bazat pe ceea ce estimează că va încasa şi va cheltui - nimeni nu pretinde că acel buget este perfect şi din acest motiv după 1 iulie în fiecare an se face o rectificare (în funcţie de cât ai încasat şi ai cheltuit efectiv în primele 6 luni). Până în luna octombrie se face a doua şi aşa închizi anul!", a scris Ponta, marţi, pe Facebook. 

El susţine că, în 2017, după primele şapte luni, Guvernul are venituri fiscale cu un miliard de lei mai mici decât în 2016 şi cheltuieli curente cu 16 miliarde mai mari decât în 2016. 

"Deci trebuia să facă o rectificare, să pună bani unde nu ajung şi să ia de unde nu s-au cheltuit! E adevărat însă că fiind venituri mai mici şi cheltuieli mai mari se numeşte "rectificare negativă'! Asta e viaţa. În 2017 este prima dată în ultimii 20 de ani când nu s-a făcut acea rectificare bugetară de către Guvern. Mihai Tudose avea chiar explicaţia de bun simţ că bugetul a fost făcut de Guvernul Grindeanu şi el trebuie să îl adapteze la noile realităţi. Dar dacă făcea rectificarea negativă îl contrazicea pe Liviu Dragnea care ne tot spune că Programul de Guvernare (ce a mai rămas din el) merge perfect şi curge lapte şi miere! Fără rectificare instituţiile care au cheltuieli mai mari decât s-a prevăzut rămân fără bani de salarii/ sau programe gen "Start Up Nation" rămân vorbe goale pentru că au zero lei în buget! Cât timp bugetul şi rectificările se fac la partid şi nu la Guvern pregătiţi-vă să avem probleme din ce în ce mai mari!", a adăugat fostul lider al PSD.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Victor Ponta buget bani MApN
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo actualizată pentru minivacanța de 1 mai și Paște