Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, i-a transmis, joi, prim-ministrului suedez, Ulf Kristersson, într-un mesaj publicat pe Twitter, că „poporul suedez este prietenul nostru. Dar guvernul vostru nu este un prieten al Ungariei”, informează MTI, citat de Agerpres.
În mesajul său, premierul Viktor Orban a enumerat şapte cazuri în care Suedia „a acţionat împotriva Ungariei”.
„O scurtă reamintire”, a început şeful guvernului de la Budapesta, menţionând că Suedia a intervenit împotriva Ungariei în cazul încălcării legii de protecţie a copilului.
A continuat spunând că Suedia a „votat pentru excluderea celor mai multe universităţi ungare din Erasmus şi Horizon şi pentru îngheţarea a mai mult de jumătate din fondurile UE”, iar guvernul suedez „a intervenit împotriva Ungariei în instanţă când am contestat decizia discriminatorie Erasmus/Horizon a Comisiei”.
Premiul Ungariei a spus, de asemenea, că guvernul suedez a făcut presiuni constante pentru faza următoare a articolului 7 (ce prevede cele mai severe sancţiuni pe care UE le poate aplica unui stat care încalcă legislaţia şi valorile Uniunii - n. red.), un ministru suedez făcând chiar remarci precum - „Trebuie să ne ridicăm vocea la copil”.
De asemenea, Orban a spus că ministrul suedez pentru afaceri europene s-a angajat să „pună presiune suplimentară asupra Ungariei doar pentru că guvernul de la Budapesta nu susţine aderarea Ucrainei la UE”.
„Aţi fost printre guvernele care au sprijinit Pactul pentru Migraţie în ciuda deciziei anterioare a Consiliului care solicita unanimitate în această chestiune foarte delicată. Acest lucru pune securitatea Ungariei în pericol direct”, a mai afirmat Viktor Orban.
În concluzie, premierul ungar a spus că „în Ungaria am numi acest comportament în multe feluri, dar prietenos, cu siguranţă, nu este unul dintre ele”.
Viktor Orban a mai afirmat că fiecare ţară are problemele sale, în Suedia migraţia fiind una dintre ele. „Cu toate acestea, spre deosebire de voi, noi nu ne amestecăm în suveranitatea sau în afacerile interne ale altora şi nu predicăm altor ţări; continuăm, însă, să ne facem griji pentru voi şi pentru poporul suedez”, a conchis liderul ungar.