Antena 3 CNN Externe Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu președintele Turciei, Recep Erdogan

Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu președintele Turciei, Recep Erdogan

Viorica Dăncilă şi Recep Taip Erdogan s-au întâlnit la Ankara în cadrul unei vizite de lucru la nivel înalt. Schimburile comerciale dintre România şi Turcia trebuie să crească până la 10 miliarde de dolari, anunţă cei doi oficiali. Premierul român a avut, mai întâi, întrevederi cu preşedintele Uniunii camerelor de comerț, industrie şi a burselor din Ankara, dar şi cu preşedintele Marii Adunări Naţionale.

Din delegaţie au făcut parte mai mulţi miniştri ai cabinetului Dăncilă.

''Există un dialog permanent între autorităţile române şi turce, atât în format bilateral, cât şi în cadrul regional şi pe dimensiunea bilaterală. Cooperăm pe domeniile securităţii şi apărării, dar şi la nivelul mediului de afaceri, universitar, cultural (...) În anul 2017 valoarea schimburilor comerciale turco-române s-a ridicat la 5,1 miliarde euro, iar în primele două luni ale acestui an s-a înregistrat o creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Există însă în continuare un imens potenţial care trebuie exploatat", a declarat Viorica Dăncilă.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă