Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin cataloghează drept ”provocatoare” exercițiile americane din Marea Neagră

Vladimir Putin cataloghează drept ”provocatoare” exercițiile americane din Marea Neagră

Exerciţiile militare efectuate de SUA şi NATO în Marea Neagră au fost calificate drept ”provocatoare” de Vladimir Putin.

de Cerasela Stafie    |   

Liderul de la Moscova a făcut afirmațiile în cadrul unei conversații telefonice cu omologul său francez, Emmanuel Macron, potrivit unui comunicat transmis de Kremlin.

Putin ″a atras atenţia asupra caracterului provocator al exerciţiilor de mare amploare desfăşurate de Statele Unite şi de unii dintre aliaţii lor în Marea Neagră şi care sporesc tensiunile dintre Rusia şi NATO″⁣, a se mai arată în respectivul comunicat, scrie AFP.

Liderul rus pare să facă referire la exercițiile din Marea Neagră, la care participă mai multe nave militare americane. Săptămâna trecută, Moscova a transmis că ”monitorizează” situația. 

Putin a spus că sunt ”o provocare serioasă”. Afirmațiile acestuia vin în contextul unor tensiuni în creștere în jurul conflictului din Ucraina, o ţară riverană Mării Negre.

În această regiune, situația a devenit extrem de tensionată din 2014. La momentul respectiv, Rusia a anexat peninsulei ucraineană Crimeea.

Evenimentul nu a fost privit cu ochii buni de țările occidentale, iar în Ucraina a cauzat conflicte majore. De șapte ani, separatiştii pro-ruşi în partea de est a teritoriului le dau bătăi de cap autorităților.

Subiecte în articol: exercitii militare Marea Neagrã
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord