Incendii de vegetație în mai multe localități din Timiș: 50 de pompieri încearcă să stingă flăcările
Publicat acum 9 ore si 1 minut
Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apã vor depăşi 15...25 l/mp şi pe arii restrânse 30...40 l/mp.
Valorile termice se vor menţine mai coborâte decât cele normale pentru această dată.
Temporar înnorările vor fi accentuate în majoritatea regiunilor.
La munte, la altitudini mai mari de 1800 m, trecător vor fi precipitaţii mixte.
Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 21 de grade.
Ploi torențiale și vijelii în toată țara