Antena 3 CNN Meteo Vremea se schimbă începând de joi. Anunțul șefei ANM. Primele zone unde minimele suferă o transformare radicală

Vremea se schimbă începând de joi. Anunțul șefei ANM. Primele zone unde minimele suferă o transformare radicală

A.I.
1 minut de citit Publicat la 13:18 20 Ian 2026 Modificat la 13:25 20 Ian 2026
Vremea se încălzește ușor începnd de joi. Sursă foto: Getty Images

Românii trebuie să mai îndure cel puțin încă două nopți și zile cu ger cumplit.

Codurile galbene emise de Administrația Națională de Meteorologie au fost prelungite până joi.

În orele următoare, temperaturile vor coborî, în anumite zone, până la -20 de grade Celsius iar situația va fi înrăutățită de vântul puternic.

"Astăzi, marți, vom avea în continuare parte de o vreme mai rece decât în mod obișnuit. O atenționare meteorologică este valabilă până la ora 20 pentru județele Botoșani, Iași, Harghita, Mureș, Cluj, Alba și Hunedoara.

Cod galben de ger în toată țara, până miercuri dimineață

Sunt prevăzute maxime în jurul valorilor minus 8 - minus 4 grade, posibil sub pragul de ger, de minus 10 grade, în special în regiunile centrale și nordice ale țării, acolo unde vorbim de o vreme deosebit de geroasă.

Valori în medie cu 5 până la 10 grade sub ceea ce ar fi normal pentru această perioadă.

Iar în această noapte, până mâine dimineață la ora 10, vorbim de o atenționare meteorologică de cod galben pentru toată țara, pentru că vor fi o noapte și o dimineață geroase.

Miercuri dimineață anticipăm minime foarte coborâte, spre minus 20 până la minus 8 grade.

Vremea intră într-o ușoară încălzire începând de joi, începând cu vestul și sud-vestul țării

De mâine, temperaturile vor fi în creștere ușoară în creștere, cu maxime de la minus 7 până la 7 grade.

Cele mai mici valori vor fi în continuare în nordul Moldovei, dar și în partea de vest și centru a Transilvaniei, posibil ușor mai ridicate doar pe litoral, la 3 - 4 grade.

În ceea ce privește minimele termice, acestea rămân în continuare coborâte, sub minus 15 grade, în special în zonele depresionare din estul Transilvaniei.

În Capitală, pe parcursul acestei zile vor fi 0 - 2 grade iar la noapte, între minus 11 și minus 8 grade, în timp ce mâine, miercuri, maxima anticipată este de 3 - 4 grade Celsius.

Din ziua de joi, vom constata că vremea intră într-o ușoară încălzire, cu maxime de până la 7 - 8 grade, în special în partea de sud-vest și de vest a țării. 

Chiar și minimele anticipăm să mai crească spre minus 7 până la două grade Celsius", a spus Elena Mateescu, director general ANM, la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole