Antena 3 CNN Externe Zece frați, torturați de părinți. Au fost loviți, strangulați și chiar torturați prin simularea înecului

Zece frați, torturați de părinți. Au fost loviți, strangulați și chiar torturați prin simularea înecului

Zece frați au fost găsiți trăind în condiții inumane, supuși la torturi fizice și psihice chiar de propriii lor părinți. 

”În mod continuu, copiii erau loviţi, strangulaţi, muşcaţi, vizaţi cu arme precum arbalete şi pistoale cu aer comprimat, loviţi cu arme precum bastoane şi bâte de baseball, supuşi torturii prin «waterboarding» (simularea înecului)”, se arată în actul de acuzaţie întocmit de parchet, potrivit news.ro. 

Unii dintre ei au fost și arși cu apă clocotită. Copiii au numeroase cicatrici cauzate de tratamentul la care au fost supuși de părinți. 

Părinții acestora, Ina Rogers (30 de ani) și Jonathan Allen (29 de ani), au fost găsiți de autorități și arestați. Aceștia au fost plasați în detenție pentru comportamentul lor. 

Subiecte în articol: california frati parinti
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro