
Într-o perioadă în care lumea se confruntă cu provocări ecologice, economice și sociale, sunt companii importante din România care demonstrează că se poate investi profitabil în soluții durabile, în tehnologii prietenoase cu mediul și în utilizarea resurselor regenerabile. Lideri din diverse sectoare economice au vorbit despre viziunea lor pentru o dezvoltare sustenabilă și responsabilă, în cadrul conferinței „Smart solutions for tomorrow. Sustenabilitate și responsabilitate – căi sigure pentru o dezvoltare durabilă și prosperă”, organizată de Antena 3 CNN.
„Este nevoie de efort comun, este nevoie de viziune, pentru că nu poți doar să rămâi ancorat în realitățile de acum. Cum spune și sloganul platformei noastre, ”viitorul e aici”, trebuie să fim pregătiți pentru el”, a transmis Adrian Ursu, moderatorul conferinței, conturând ideea centrală a evenimentului.
Adrian Crețu, Unitip Global, a subliniat importanța resursei umane în procesul de dezvoltare durabilă:
„Anii umători vom fi tot aici, vom fi mai mari, vom fi mai puternici și sperăm mult mai pregătiți pentru a face față provocărilor. Pregătiți din punct de vedere al profesionalismului oamenilor, și aici mă gândesc, dacă nu mă înșel, sunt vreo 10 campusuri finanțate prin PNRR, profesionale, care vor pregăti oamenii în diverse domenii, oameni de care noi avem nevoie tocmai pentru a ne dezvolta și pentru a pune umărul la reziliență și, bineînțeles, la dezvoltarea României.”
Conferința a adus împreună vocea celor care deja fac diferența prin investiții și acțiuni concrete, demonstrând că viitorul sustenabil al României începe acum, cu responsabilitate, implicare și viziune.