
Bucureștiul devine astăzi centrul dialogului economic național, găzduind unul dintre cele mai importante evenimente dedicate finanțelor, inovației și antreprenoriatului: Intelligent Money Marathon 2025. Organizat de Antena 3 CNN și revista Income Magazine, în parteneriat cu IMM România, Asociația Română a Băncilor și Academia de Studii Economice, evenimentul aduce împreună antreprenori de top, specialiști bancari și factori de decizie, într-un maraton de idei, soluții și parteneriate care au potențialul de a modela viitorul economic al României.
„Cred că o să avem foarte multe informații. În primul rând pentru că vorbim despre soluții de finanțare, despre cum faci rost de bani în mod eficient și cu garanție. Sigur, vorbim despre antreprenori, dar și despre angajații acestora. Ca urmare, vorbim despre noi toți”, a declarat Adrian Ursu, moderatorul conferinței.
Evenimentul vine într-un context politic și economic complex, iar organizatorii mizează pe contribuții relevante din partea invitaților.
„Până la urmă, așteptăm în continuare să vedem dacă iese fum alb de la Cotroceni, după negocierile pentru noul program de guvernare, care înseamnă, desigur, taxe, modificări în regimul fiscal și o să avem răspunsuri multe de la cei care vor fi prezenți aici, în panelul de deschidere, în workshop-urile de pe timpul zilei”, a mai spus Ursu.
Intelligent Money Marathon 2025 este, așa cum sugerează și numele, un adevărat maraton al dialogului economic. De dimineață până seara, peste 200 de antreprenori, reprezentanți ai sistemului bancar și decidenți instituționali se vor afla față în față într-un cadru dedicat dezbaterii și colaborării.
„Dacă stați pe antena3.ro, dacă stați pe Antena 3 CNN, o să obțineți răspunsuri la multe dintre frământările pe care le avem fiecare dintre noi, la întrebarea ce ne așteaptă de aici încolo”, a conchis Adrian Ursu.