Constanța are potențial, dar fără o strategie clară, orașul riscă să piardă cursa dezvoltării. Liderii comunităților locale trag un semnal de alarmă: producția locală nu mai este rentabilă, iar portul – cândva nod strategic pentru întreaga regiune – a revenit la traficul de acum cinci ani. Soluția este o dezvoltare inteligentă, pe toate planurile, iar totul trebuie să înceapă cu investiții în oameni, nu doar în infrastructură.
Producție fără piață internă și export cu frână logistică – acesta este blocajul economic major semnalat de liderul comunității elene din Constanța. Regiunea poate crește doar dacă este tratată ca o platformă strategică de export, nu ca un simplu capăt de linie.
„Nu putem să producem și să vindem în România, pentru că suntem în colțul de sud-est al țării. Totul ține de transport. Dacă vrei să faci producție aici și să o trimiți până la celălalt capăt al țării, te costă mai mult decât producția în sine. Deci trebuie să dezvoltăm o producție, dar nu haotică. Ci una care să poată fi exportată direct din portul Constanța.
Ok, grâu, cereale, se exportă – dar nu e suficient. Ucraina a fost o piatră de încercare. Toată lumea a vrut silozuri în port. Dar după ce s-a redeschis Odesa, traficul s-a prăbușit. Acum, portul Constanța a revenit la volumul de acum 4–5 ani și chiar e în scădere”, a declarat Anton Traian Antoniadis, preşedinte Comunitatea Elena "Elpis".
Declinul din port este doar o fațetă a realității. Este nevoie dezvoltarea orașului prin oameni, nu doar prin statistici și planuri pe hârtie, spune președintele comunității elene.
„Dezvoltarea trebuie făcută pe toate planurile, nu doar pe turism, nu doar pe port. În primul rând, pe oameni. Pentru că – să vă spun eu – să dezvolți un oraș când ai bani suficienți e foarte ușor. Dar să dezvolți un oraș doar cu vorbe, cerând mereu ajutor, este mult mai greu. Și nu se va face niciodată. E nevoie de un management care să producă pentru locuitorii orașului, nu doar să promită și să ceară”, a mai declarat Anton Traian Antoniadis, preşedinte Comunitatea Elena "Elpis".
Subiectul a fost abordat în cadrul Conferinței Naționale „Constanța, destinația viitorului", organizată de Antena 3 CNN, în cadrul proiectului România Inteligentă.