Antena 3 CNN › Conferinţe › Obezitatea, pe agenda autorităților. România face un pas spre un plan național de combatere a bolii

Obezitatea, pe agenda autorităților. România face un pas spre un plan național de combatere a bolii

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 14:38 12 Noi 2026 Modificat la 14:38 12 Noi 2026
copil obez
În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate. Foto: Profimedia Images

Obezitatea a devenit una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică. În România, aproximativ 7 din 10 persoane sunt supraponderale, iar aproape 4 din 10 adulți suferă de obezitate. Este o boală cronică, asociată cu peste 200 de complicații și cu costuri uriașe pentru sistemul medical.

Specialiștii și autoritățile caută soluții pentru prevenție, diagnostic și tratament, în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI - Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN.

Dezbaterea a adus la aceeași masă reprezentanți ai instituțiilor publice, ai organizațiilor profesionale și ai industriei farmaceutice. Printre subiectele discutate s-au numărat elaborarea unei strategii naționale pentru managementul integrat al obezității, stabilirea unor termene concrete și identificarea mecanismelor de finanțare necesare pentru implementarea măsurilor.

Cecilia Radu, general manager al unei companii farmaceutice, consideră că discuțiile reprezintă un pas important după mai mulți ani în care organizațiile profesionale au încercat să aducă obezitatea în atenția autorităților și să o recunoască drept o boală cronică, complexă și progresivă.

„Dialogul de astăzi a fost unul extrem de important, un pas extrem de important în managementul integrat al obezității. Au venit reprezentanți ai tuturor instituțiilor și asociațiilor profesionale și s-au discutat soluții concrete.

S-a discutat despre o strategie națională pentru managementul integrat al obezității și s-au dat chiar și termene specifice. S-a discutat despre mecanisme de finanțare, precum și despre ce se va întâmpla cu noul contract-cadru între Casa Națională și medici.

Faptul că s-au discutat lucruri concrete și s-au luat aceste angajamente este un pas extrem de important, după ani de zile în care s-a construit în spate, de către diverse asociații profesionale, în scopul de a aduce obezitatea cât mai sus pe agenda publică. Și aici aș menționa Forumul Român de Obezitate, care a avut o contribuție foarte importantă la conștientizarea faptului că obezitatea este o boală cronică, complexă și progresivă”, a explicat Cecilia Radu.

Un alt subiect important al dezbaterii a fost situația categoriilor vulnerabile, în special a copiilor și adolescenților, în rândul cărora obezitatea reprezintă o problemă tot mai gravă. Reprezentanta industriei farmaceutice a atras atenția și asupra legăturii dintre obezitate și bolile cardiovasculare, subliniind că prevenția și intervenția timpurie trebuie să vizeze în mod prioritar persoanele expuse unui risc crescut.

„Mai ales la unele categorii vulnerabile. Aș menționa aici copiii și adolescenții, unde, într-adevăr, din păcate, ocupăm primul loc. De asemenea, bolile cardiovasculare: există o strategie națională a bolilor cardiovasculare și ne întrebăm: de ce oare? Tocmai pentru că, de multe ori, și bolile cardiovasculare sunt o complicație sau sunt asociate cu obezitatea. Da, sunt anumite categorii vulnerabile la risc care trebuie adresate imediat”, a mai explicat Cecilia Radu.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close