
În fiecare an, luna iunie vine cu acea combinație de entuziasm și nostalgie care transformă finalul anului de grădiniță într-un moment aparte. Dacă ești părinte, știi deja cât de repede trec lunile între prima zi cu ochi umezi și ultima serbare în care emoțiile îți scapă printre aplauze. Și probabil că ai simțit de multe ori că un simplu mulțumesc nu pare suficient pentru femeia care a fost acolo, zi de zi, cu răbdare, umor și inventivitate.
Florile sunt un gest frumos, dar previzibil. Ciocolata, la fel. Iar o cană cu „Cea mai bună educatoare” poate fi simpatică, dar greu de apreciat cu adevărat după a șaptea primită. Dacă vrei să oferi ceva diferit, e loc de ceva mai personal, mai practic, mai inspirat. Mai smart.
Din fericire, există o mulțime de idei de cadouri pe Notino.ro, care combină utilul cu plăcutul și eleganța cu funcționalitatea. Și nu, nu trebuie să cumperi ceva scump ca să impresionezi. Contează să se simtă ales cu gândul la omul care îl primește.
Un parfum cu note florale sau citrice e o alegere clasică, dar care nu dă greș, dacă alegi ceva subtil. De exemplu, Elizabeth Arden Green Tea e o opțiune fresh, lejeră, perfectă pentru zilele de vară și foarte bine primită de femeile active. Dacă preferi ceva mai sofisticat, dar tot cu o eleganță calmă, Chloé Eau de Parfum are acel echilibru între rafinament și accesibilitate care se potrivește unei educatoare.
Dacă parfumul ți se pare un teren riscant, un set de îngrijire corporală e o alegere safe, dar deloc banală. Gândește-te la un pachet cu produse de tip Rituals The Ritual of Sakura, ale cărui aromele sunt delicate, iar ambalajul e premium. Pentru ceva și mai personal, un set cu Burt's Bees poate transmite grijă și naturalețe, fiind ideal pentru cineva care pune accent pe formule mai simple.
Ai și opțiuni simpatice în zona de makeup, mai ales dacă simți că educatoarea e genul care se bucură de astfel de gesturi. Un ruj hidratant de la Clinique sau o paletă mică de farduri în tonuri neutre de la Too Faced sunt idei care arată grijă, dar și stil.
În loc de un cadou clasic, poți opta pentru un gest util, dar cu stil. Un roller facial cu jad sau o oglinjoară iluminată, compactă, sunt mici gadgeturi de beauty care își găsesc ușor loc în geantă sau pe noptieră. Acestea îi vor aminti educatoarei că merită să-și acorde și ceva timp pentru propria persoană, după o zi întreagă de povești, plastilină și cântece.
Dacă nu știi exact ce i-ar plăcea, un voucher e alegerea perfectă. Îi oferi libertatea de a-și alege singură cadoul, iar dacă îl însoțești de o mini cremă de mâini sau un luciu de buze Essence, gestul capătă imediat mai multă personalitate. Poți chiar să incluzi o felicitare scrisă de mână de către copil: acela va fi, de fapt, highlight-ul darului.
Pentru părinții care organizează un cadou de grup, un coș mai amplu poate cuprinde produse coordonate: o mască de față, un gel de duș parfumat, un parfum travel-size și o agendă elegantă. Începe prin a alege o temă, cum ar fi relaxare, vară sau simplitate și vei vedea cum totul va prinde formă.
Cadoul pentru educatoare nu trebuie să fie extravagant, ci să pară bine gândit. Poate că nu o cunoști foarte bine, dar sigur ai înțeles ce fel de energie a adus în viața copilului tău. Și acel gest, ales cu cap și cu inimă, va rămâne probabil într-un sertar al amintirilor bune, acolo unde se păstrează toate lucrurile care contează.