Antena 3 CNN Economic ANOFM: Rata şomajului la nivel naţional a fost de 4,96% la 30 iunie 2013

ANOFM: Rata şomajului la nivel naţional a fost de 4,96% la 30 iunie 2013

ANOFM: Rata şomajului la nivel naţional a fost de 4,96% la 30 iunie 2013
de M.T.    |    08 Iul 2013   •   12:25

Rata şomajului la nivel naţional a fost de 4,96 la sută la sfârşitul lunii iunie 2013, mai mică cu 0,07 puncte procentuale faţă de luna anterioară, iar numărul şomerilor a totalizat 438.110 de persoane, în scădere cu 5.875 persoane faţă de finele lunii mai, a anunţat, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), citată de Agerpres.

Comparativ cu luna iunie 2012, rata şomajului a crescut cu 0,38 puncte procentuale.

În luna iunie 2013, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la 5,59 la sută, la 5,49 la sută, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4,41 la sută, la 4,37 la sută.

Femeile fără un loc de muncă totalizau 82.917 persoane, la 30 iunie.

Structura şomajului pe grupe de vârstă, în luna iunie, arată existenţa a 45.939 şomeri sub 25 de ani; 33.111 şomeri între 25 şi 29 de ani, 105.041 şomeri între 30 şi 39 de ani, 126.701 şomeri între 40 şi 49 de ani, 58.454 şomeri între 50 şi 55 de ani şi 68.864 şomeri care au depăşit vârsta de 55 de ani.

Cele mai mari scăderi ale ratei şomajului s-au înregistrat în judeţele: Alba (cu 0,80 p.p.), Bistriţa Năsăud (cu 0,35 p.p.), Caraş Severin (0,30 p.p.), Constanţa (0,28 p.p.), Vâlcea (cu 0,27 p.p.)şi Mehedinţi (cu 0,22 p.p.).

Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (9,63%), Teleorman (9,39%), Mehedinţi (9,01%), Dolj (8,89%), urmate de judeţele Galaţi (8,56 %), Buzău (7,89 %) şi Gorj (6,99%).

Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 139.243 au fost şomeri indemnizaţi şi 298.867 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 7.796 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 1.921 persoane faţă de luna precedentă.

×
Subiecte în articol: somaj rata somajului ANOFM
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close