Antena 3 CNN Economic ANPC ia în calcul confiscarea veniturilor realizate de benzinării din vânzarea carburanților cu preţuri artificial mărite

ANPC ia în calcul confiscarea veniturilor realizate de benzinării din vânzarea carburanților cu preţuri artificial mărite

Autorităţile au în vedere confiscarea veniturilor realizate de benzinării în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi aplicarea de sancţiuni cuprinse între 2.000 şi 100.000 de lei, a anunţat astăzi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

ANPC ia în calcul confiscarea veniturilor realizate de benzinării din vânzarea carburanților cu preţuri artificial mărite
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    10 Mar 2022   •   14:23

"Luăm în calcul sancţionarea pentru o practică incorectă comercială şi emitere de decizie pentru fiecare dintre aceştia (benzinari, n.r.). Analizăm dacă unii dintre comercianţi au majorat preţurile doar pentru că au făcut-o şi ceilalţi", a afirmat Constantinescu, la finalul unui control efectuat la una dintre benzinăriile vizate.

"În opinia mea profană am putea vorbi despre o structură sau o iniţiativă de tip cartelar, pentru că nu există nicio justificare dacă vecinul a majorat preţul să o faci şi tu numai în încercarea de a o obţine un profit suplimentar. Dacă acest lucru se va confirma luăm în calcul, împreună cu colegii de la ANAF, confiscarea veniturilor realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat.

Cred că această sancţiune complementară este mai dură decât aceea de a aplica o sancţiune cuprinsă între 2.000 şi 100.000 de lei, pe care cu siguranţă, dacă vom consta abateri, o vom aplica, la absolut toate punctele controlate", a msi spus șeful ANPC.

Șeful ANPC: Tragic-comic este că preţul barilului a scăzut

Preşedintele ANPC este de părere că persoanele care au cumpărat cantităţi de combustibil în cantităţi foarte mari au dat "apă la moară unei astfel de atitudini discutabile", prin care benzinăriile au majorat artificial preţurile.

"Din câte am înţeles, din discuţiile cu reprezentanţii acestor operatori economici, există o poveste legată de creşterea preţurilor în Ungaria pe care ei au considerat necesar să o preîntâmpine. Dacă mă întrebaţi şi aş fi în afara orelor de program, v-aş spune că atât timp cât vorbim de un stoc existent achiziţionat la un anume tarif, nu se justifică în niciun fel majorarea acestuia, pentru că la un moment dat crescuse preţul în altă parte sau în altă ţară.

Tragic-comic este că preţul barilului a scăzut...Mi se pare cu atât mai ciudată şi contradictorie măsura luată de aceştia. Cred că această efervescenţă se va calma. Încurajarea acestei specule este incredibil de susţinută de cei care s-au hotărât să cumpere în cantităţi foarte mari combustibil. Ei nu au făcut altceva decât să dea apă la moară unei astfel de atitudini discutabile, în opinia mea incorecte faţă de consumatori", a menţionat Horia Constantinescu.

Acesta a subliniat, totodată, că atât timp cât existau stocuri achiziţionate de combustibili, nu se justifică în niciun fel creşterea preţurilor.

"Proprietarii benzinăriilor riscă în condiţiile în care nu au fost justificate în niciun fel majorările de preţuri. La acest moment am solicitat modalitatea de transmitere de la structura lor centrală către fiecare dintre punctele de lucru a motivării majorării preţurilor imediate. În opinia noastră, atât timp cât vorbim de nişte stocuri achiziţionate într-o perioadă în care nu se justifica niciun fel de majorare, nu înţelegem de ce aceasta totuşi s-a făcut. Nu vă pot spune la acest moment exact cu cât a majorat fiecare dintre benzinării.

Vom lua o notă explicativă clară în care fiecare dintre conducătorii acestor puncte de lucru să-şi asume. Am prioritizat toţi comercianţii de combustibili ce au majorat preţurile în perioada pe care o ştiţi într-un mod inexplicabil atât timp cât şi în mediul online există filmări cu majorări ale preţurilor în perioada în care cei care filmau se aflau la coadă, aşteptându-se să cumpere la primul preţ afişat, nu la cele care s-au succedat până la momentul achiziţionării. Avem acţiuni la nivel naţional, la sediul MOL din Cluj-Napoca", a spus Horia Constantinescu.

ANAF, ANPC şi Consiliul Concurenţei au demarat investigaţii pe piaţa carburanţilor pentru a verifica motivul pentru care tarifele la motorină şi benzină au crescut în doar câteva ore pe parcursul zilei de miercuri, 9 martie.

×
Subiecte în articol: ANPC confiscarea benzinarii preturi venituri
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close