Antena 3 CNN Economic Anunț important făcut de ministrul Finanțelor: Unele înlesniri fiscale vor fi prelungite!

Anunț important făcut de ministrul Finanțelor: Unele înlesniri fiscale vor fi prelungite!

O parte dintre măsurile de înlesnire economică luate în timpul pandemiei pentru a veni în ajutorul companiilor, dar și a persoanelor fizice și care urmau să expire la sfârșitul lunii iunie vor fi prelungite până la 25 octombrie, a anunțat Florin Cîțu.

Anunț important făcut de ministrul Finanțelor: Unele înlesniri fiscale vor fi prelungite!
Sursa foto: Hepta
de S.T.    |    11 Iun 2020   •   23:20

„Am să prelungesc câteva dintre măsurile pe care le aveam până la 25 iunie. În ceea ce priveşte popririle, executările silite pentru companii, persoane fizice, vom merge cu ele până în 25 octombrie şi, în acelaşi timp, şi cu impozitul specific pentru a ajuta şi industria HoReCa.

Acestea sunt lucruri pe care le vom prelungi până la 25 octombrie”, a declarat Florin Cîțu la Digi24.

În ceea ce privește companiile, Florin Cîţu spune că deja 4.000 de companii beneficiază de programul IMM Invest şi că se aşteaptă ca până la începutul săptămânii viitoare numărul să crească la 10.000 de companii.

„IMM Invest a ajuns acum două zile la 4.000 de companii care au primit bani. Vorbim deja de un plafon care se duce spre 4 miliarde. Deja începe să accelereze, estimez că la începutul săptămânii viitoare vom avea 10.000 de companii.

Ca o comparaţie, anul trecut erau în România 25.000 de IMM care aveau credite”, a declarat Florin Cîţu.

×
Subiecte în articol: ministrul finantelor masuri
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close