Antena 3 CNN Economic Auto 230 de permise de conducere reţinute şi amenzi de aproape 1,5 milioane de lei în doar două zile

230 de permise de conducere reţinute şi amenzi de aproape 1,5 milioane de lei în doar două zile

230 de permise de conducere reţinute şi amenzi de aproape 1,5 milioane de lei în doar două zile
de N.B.    |    29 Oct 2012   •   16:17

Agenţii de la Poliţia Rutieră au reţinut, sâmbătă şi duminică, peste 230 de permise de conducere şi au dat amenzi de aproximativ 1,5 milioane de lei, în cadrul unei acţiuni la nivel naţional.

În cele două zile, poliţiştii au controlat în trafic 17.269 de autovehicule, fiind constatate 120 de infracţiuni, dintre care 106 la regimul circulaţiei şi 14 de altă natură, se arată într-un comunicat de presă de luni al Poliţiei Române.

În urma controalelor au fost reţinute 231 de permise de conducere, dintre care 89 pentru depăşire neregulamentară, şapte pentru defecţiuni tehnice, 43 pentru neacordare de prioritate pietonilor şi 92 pentru viteză, fiind retrase şi 303 certificate de înmatriculare, 77 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi 226 pentru defecţiuni tehnice.
   
De asemenea, a fost dispusă imobilizarea a 25 de autovehicule, iar în cazul unui autovehicul a fost suspendat dreptul de utilizare.

Poliţiştii au dat 10.206 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.455.432 de lei. Dintre acestea, 8.045 de amenzi au fost date pentru încălcarea regulilor de circulaţie, respectiv 2.848 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 1.284 pentru nefolosirea centurii de siguranţă şi 60 pentru consum de alcool.

Poliţiştii au mai dat 495 de sancţiuni pentru defecţiuni tehnice, 77 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, 77 pentru depăşire neregulamentară, 45 pentru neacordare de prioritate pietoni, 19 pentru neacordare de prioritate autovehicule, 14 pentru trecere la culoarea roşie a semaforului, 18 pentru lipsa asigurării RCA, 11 pentru lipsa rovinietei şi 3.097 pentru alte abateri.

Inspectorii ISCTR au dat 87 de amenzi în valoare de 468.400 de lei, pentru încălcarea prevederilor privind transportul rutier şi a regulilor privind perioadele de conducere şi de odihnă ale şoferilor.

La acţiuni au participat 2.420 de poliţişti, dintre care 1.631 de la rutieră şi 514 de la ordine publică, precum şi 117 de la RAR şi 158 de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier.

×
Subiecte în articol: Poliţia Rutieră amenzi amenzi
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close