Antena 3 CNN Economic Auto 40 de ani de Dacia. De la modelul 1100 la primul SUV. Istoria celui mai mare brand auto românesc (FOTO)

40 de ani de Dacia. De la modelul 1100 la primul SUV. Istoria celui mai mare brand auto românesc (FOTO)

40 de ani de Dacia. De la modelul 1100 la primul SUV. Istoria celui mai mare brand auto românesc (FOTO)
20 Aug 2009   •   13:19

Pe 20 august 1968, pe porţile uzinei de la Mioveni ieşea primul automobil Dacia. Joi se împlinesc 40 de ani de atunci, timp în care Dacia a devenit nu numai cel mai cunosc brand auto românesc, dar şi unul dintre cele mai căutate pe pieţele externe, în special în ultimii ani.

Colaborarea dintre Dacia şi Renault a adus pe piaţă în ultimii ani o gamă complexă de maşini competitive, capabile să se bată de la egal la egal cu firme de renume de pe piaţa auto. Mai mult, Dacia se bucură de un succes neașteptat în Europa, Germania fiind doar una dintre țările în care modelul Logan s-a vândut foarte bine, în detrimental unor mărci importante.

Primul şi cel mai nou model Dacia: 1100 şi Sandero Stepway



Grupul Renault a investit, din 1999 şi până în prezent, peste 600 de milioane de euro în modernizarea echipamentelor de producţie ale uzinei de la Piteşti. Autoturismele produse atât în ţară cât şi în străinătate sunt comercializate astăzi în peste 40 de ţări.

Istoria de 40 de ani a modelelor Dacia

Primul SUV-ul Dacia, care urmează a fi lansat la jumătatea anului viitor, se va numi Kanjara sau Duster+2. Potrivit celor mai noi informaţii acesta va fi prima Dacie, din actuala colaborare cu Renault, ce nu va mai fi construită pe platforma Logan.



Maşina va avea la bază platforma lui Nissan Qashqai, cu lungimea de 4.50 metri şi va putea "adăposti" chiar şi şapte pasageri. Asta deoarece SUV-ul Dacia va fi disponibil în două versiuni de caroserie: una obişnuită, cu cinci locuri, şi a doua alungită cu aproximativ 20 de centimetri, ce va oferi şapte locuri.

Cel mai nou membru în familia Dacia este Sandero Stepway, lansat pe 17 iunie, în România. Maşina costă 9.200 de euro, în cazul variantei pe benzină (1,6 litri şi 90 CP), iar cea pe motorină (dCi de 70 CP) poate fi achiziţionată pentru 10.400 euro, TVA inclusă.



Odată cu primele informaţii apărute în presă despre acest vehicul s-a vorbit despre el ca fiind ba un SUV, ba un crossover. Oficialii Dacia au pus capăt acestor speculaţii: "Stepway nu este un crossover, nu este un SUV, ci este o versiune îmbunătăţită a lui Sandero", a declarat Daniel Săsărman, şef produs Sandero, în cadrul conferinţei de presă organizate cu ocazia lansării modelului Stepway.

Modelul Sandero, este derivat din Renault Sandero, comercializat degrupul francez în Brazilia şi Argentina. Dacia Sandero a fost prezentată oficial, pentru prima oară, la Salonul Auto de la Geneva, din martie 2008.

Este primul autoturism care a purtat noua siglă a companiei Dacia şi poate fi achiziționat pentru preţuri care pornesc de la 6.890 euro.


Maşina este disponibilă încinci versiuni de echipare şi două motorizări pe benzină, 1,4 şi 1,6 litri, de75, respectiv 90 de cai putere. Motorizările diesel vor fi introduse abia anulviitor, din cauza restricţiilor de producţie ale uzinei de la Piteşti şi alefurnizorului de motoare alimentate cu motorină. Până la finele anului, Sanderova intra pe mai mult de 40 de pieţe, din întreaga lume.

Penultimul dintre celecinci modele dezvoltate pe platforma Logan (B0) este Dacia Logan Pick-Up.



Automobilul utilitar afost lansat în primăvara acestui an, după ce a fost prezentat în premierămondială, la SIAB 2007. Maşina este echipată cu un propulsor pe benzina 1,6 MPIşi o motorizare diesel 1,5 dCi, disponibilă în două variante de putere: 70 şi85 CP. Sarcina utilă a autoturismului este de 800 de kilograme iar platforma deîncărcare măsoară 1,8 metri. În plus, cabina dispune de un spaţiu dedepozitare, situat în spatele scaunelor, cu un volum de 300 de litri. Preţulpentru automobil se situează între 7.250 euro şi 9.300 euro, în funcţie deversiunea de motorizare.

Dacia Logan Van şi MCVsunt modelele care au precedat versiunea Pick-Up. În 2006, la Salonul Auto dela Paris a fost lansată Dacia Logan MCV(Multi Convivial Vehicle) sau break.



Aceasta este versiunea station wagon amodelului Logan. Maşina dispune de şapte locuri, pe trei rânduri, ultimulputând fi demontat, pentru mărirea capacităţii portbagajului. Volumul acestuiaeste de 700 litri fără al treilea rând de scaune şi poate ajunge la maximul de 2.350litri. Comercializarea versiunii MCV a început în România la 4 octombrie 2006,iar pe pieţele externe, din 2007. Acest model a fost primul dintre cele cincicare au la bază platforma Logan.

DaciaLogan VAN are şi ea la bază platforma mecanică Logan MCV.



Acestmodel a fost special conceput la vremea respectivă pentru a înlocui vechiul Pick-Up.La exterior maşina seamână foarte mult cu MCV-ul, deosebirea constând înînlocuirea geamurilor laterale spate şi a lunetei, cu tablă. Interiorul a fostamenajat pentru obţinerea unei mase utile de 800 kg şi un volum util de 2.500litri. Noutatea pentru Dacia a fost, în acel moment, prezenţa airbag-urilorpentru torace.

DaciaLogan Sedan a fost lansată în data de 2 iunie 2004, la SalonulAuto de la Paris, şi a putut fi achiziţionată din 1 septembrie, acelaşi an.



Maşina a fost aşteptată cu sufletul la gură de români, încă din anul 2000, cândpreşedintele de atunci al grupului Renault, Louis Schweitzer a anunţat primeledetalii tehnice despre viitorul model Dacia (numit XC90).

Detaliile anuţate aufost cu atât mai impresionante cu cât oficialii Renault declaraseră iniţial căviitoarea maşină va costa 5.000 de euro. De fapt, preţul modelului de bază a atins, în momentul lansării, valoarea de 5.800¤, iar în prezent, varianta cu toate opţiunile incluse ajunge la peste 10.000¤. În anul 2005 a apărut şi un model propulsat de un motor diesel.

La data de 14 septembrie2006, a fost lansată o nouă versiune,restilizată, a Loganului.



Modificările au vizat atât interiorul cât şiexteriorul automobilului. Eleronul portbagajului, butonul pentru deschiderea luidin exterior, stopurile tip "cristal" şi oglinzile redesenate, suntcele mai importante dintre noile elemente.
În acelaşi timp, Dacia a lansat şi motorul de 1,6 litri şi 16 valve cu 105 cai putere (77 kW) ce echipează vârfulde gamă denumit Prestige. Interiorul Loganului beneficiază de tapiţerii noi,iar maneta schimbătorului de viteză şi volanul sunt îmbrăcate în piele. Tabloulde bord are acum ceasuri sport, cu fundalul alb. La capitolul accesorii, Logandispune de o nouă gamă de radio Blaupunkt care redă casete, CD-uri sau fişiereMP3. De asemenea, nu trebuie uitaţi senzorii de parcare, o nouă gamă de jantede 15" şi patru noi nuanţe de vopsea metalizată.

Concepte şi modele care vor mai apărea, de la Dacia-Renault

Deşi a dezvoltat cinci modele pe platforma Logan din cele şase anunţate pânăacum, producătorul francez Renault a anunţat recent că programul Logan vainclude încă patru versiuni de caroserie. Acestea vor fi prezentate până în2012 şi includ un minivan şi un SUV (Sport Utility Vehicle). Odile Desforges,directorul de achiziţii al producătorului francez, a declarat la CongresulAutomotive News Europe din mai, de la Torino, că ?trebuie să dezvoltăm noicaroserii pentru Logan?.

La deschiderea de lasfârşitul lunii mai, 2008, a Centrului de Designpentru Europa Centrală, Renault a prezentat un concept de pick-up, considerat ?un exerciţiu de design care sădovedească faptul că centrul din România poate crea lucruri interesante.? Pick-up prezentat de Patrick LeQuement, directorul de design al Renault, arepartea din spate carosată.



În aprilie 2008, directorul comercial al Dacia, Renault şiNissan, în România, Jacques Daniel, a anunţat că, la finele anului,Dacia va lansa pe piaţă o variantărestilizată a Logan Sedan. Prin această decizie se doreşte creştereavânzărilor modelului şi aducerea la noua linie de design a Dacia, prezentă lamodelul Sandero.

?Logan a dovedit că este o maşină fiabilă, însă, ca pentruoricare alt model care nu suferă nicio modificare substanţială timp de maimulţi ani, o variantă restilizată este necesară?, a declarat Jacques Daniel.Modelul ar fi trebuit să fie o surpriză, dar automobilul a fost fotografiat peascuns în interiorul uzinelor de la Mioveni, şi prezentat pe mai multe site-uriromâneşti.

În 2006, Dacia a prezentatla Salonul Auto de la Geneva primul concept din istoria mărcii, Logan Steppe.



Automobilul semăna cu unstation wagon, cu aspect de SUV, avea roţi de 17 inch, bare paraşoc masive şiscut protector cu inserţii metalice. Farurile cu leduri, interiorul dotat cu ecraneLCD montate în tetiere şi un ecran de dimensiuni uriaşe montat în uşa de laportbagaj, întregeau imaginea conceptului expus la Geneva.

Date privind vânzările autoturismelor Dacia

Conform ultimelorinformaţii, în cei patru ani de la lansarea pe piaţă, grupul Renault a vândutmai mult de un milion de automobile Logan în întreaga lume. La nivel mondial,în 2007, au fost construite 420.000 de autoturisme Logan, iar cifrele vor depăşiun milion în 2009.

Doar în primele patru luni ale acestui an, au fost vândute 168.000de unităţi la nivel mondial, fiind înregistrată o creştere de 85 de procentefaţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Loganul s-a vândut cel mai bine pepiaţa din România, unde a depăşit 100.000 de maşini comercializate, în 2007. Înaceeaşi perioadă, pe locul următor s-a situat Rusia cu 68.000 de unităţivândute şi Franta cu 32.000.

De la Dacia1100, la Sandero. Automobilele construite la Piteşti de-a lungul anilor

Înanul 1966 compania Renault a fost aleasă de conducerea României dintre maimulte nume mari din industria auto internaţională. Autorităţile româneau considerat necesară producerea unui autoturism sub licenţa obţinută de la unproducător străin pentru reducerea timpului între proiectare şi lansarea înproducţia de serie a unui automobil. Uzina de la Piteşti a luat naştereîn doar un an şi jumatate.

Renault 8, modelul din care a derivat Dacia 1100



A fost aleasă denumirea ?Dacia? deoarece era (şieste încă) unul dintre cel mai vechi nume din România, cu rezonanţă şiimportante conotaţii istorice. Colaborarea dintre Dacia şi Renault aînceput din anul 1966, iar fabrica principală a fost inaugurată la 1 iunie 1968la Colibaşi, în prezent fiind cunoscută drept uzina de la Mioveni.

2000 - Dacia SupeRNova
2003 - Dacia Solenza
2004 - Dacia Logan

1966 incepe constructia Uzinei de Autoturisme Colibasi-Pitesti
1968. Începe construcţia modelului Renault 8 sau Dacia 1100 şi câteva modele1100 S destinate poliţiei şi raliurilor.

1969. Dacia 1300 berlina (Renault 12) intră în producţie

1970-1971. Au mai fost construite versiunileDacia 1200 (versiune bicorp), 1300L (lux) şi 1301 SuperLux, destinate doar membrilor Partidului Comunist Român.

1973. Aapărut Dacia 1300 Break, 1300F fără scaune în spate şi ambulanţa 1300S.

1975. Este lansată Dacia 1302 Pick-Up.

1978. Licenţa Renault expiră, iar Dacia 1300 este facută înîntregime de români.

1979. Afost prezentată la Bucureşti Dacia 1310 restilizată, modificările fiind inspiratede la Renault 12 din 1975. Dacia 1310 afost singurul model lansat de producătorul român care a rezistat pe piaţă maimult de 20 ani, fiind considerat simbolul mărcii Dacia din 1979 până astăzi.

1981. A fost lansată pe piaţă Dacia 1310. Aceeaşi perioadă a marcat apariţia Daciei 1310Sport şi a prototipului coupe denumit Dacia Braşovia, deoarece era modificatăla service-ul din Braşov. Dacia încearcă să producă un modelpentru oraş, numit Dacia 500 sau Lăstun.

1983. Apare Dacia 1410 Sport cu două portiere. Maşina a fost folosită şi laraliuri cu un motor Renault, modificat de Nicu Grigoraş.În acelaşi an s-au construit 1304Pick-up şi 1305 Drop-Side, 1410 şi 1210 cu varianta de motor mare şi unul economic.

1985. S-a lansat 1320 CN1 cu hatchback-ul bazat pe modelul 1310, cunoscută şi sub denumirea"bord de CN1". De asemenea, anul 1985 marchează începutul proiectării primuluiautoturism de concepţie 100% românească, de către inginerii de la Dacia.

1987. Dacia 1320
1989. Afost realizat un prototip cu partea frontală provenind de la 1320 şi un spatenou.

1991. A fost lansată Dacia 1325 Liberta.

1992. Au intrat pe piaţă modelele Dacia 1307 si 1309 Dubla Cabina

1994. A apărut un facelift cunoscut sub denumirea de CN2.

1995. Afost lansat CN3 pe piaţa europeană şi Dacia Nova, primul autoturism sută la sută românesc. De asemenea, au fost operate unele modificari la modelul 1310.

1998. Apare prototipul Nova cu 7 locuri şi se fac ultimele modificari la Dacia 1310cunoscută ulterior sub denumirea de CN4 sau "Zâmbetul lui Iliescu".

1998. Automobilul cu numărul 2.000.000

1999. Dacia devine o marca specializata a Grupului Renault

2000. Este lansată Dacia Dedicaţie, cu finisaje mai bune şi vopsită în două nuanţe de gri.

21 iulie 2004. De pe porţile uzinei de la Mioveni iese ultimaDacie 1310, la 35 de ani de la apariţie. Ultimul autoturism a fost reţinută laMuzeul Dacia.

8decembrie 2006. Vehiculele utilitare Dacia sunt şi ele retrase dinproducţia de serie.

1999. Uzina de la Mioveni este preluată din nou, după maimult de 30 de ani, de grupul Renault. În acelaşi an a fost anunţat modelul XC90(Logan).

2000. Este lansată Dacia Super Nova, o îmbunătăţire a versiunii Nova cu o variantă"full options" dotată cu geamuri electrice, aer conditionat şi CD-player.

2003. Dacia Solenza, înlocuitoarea Supernovei este prezentată oficial şi începecomercializarea ei.

2 iunie 2004. marchează prezentarea oficială, la Salonul Auto de la Paris, a Daciei Logan iar de la 1 septembrie 2004 maşina a putut fiachiziţionată de către public.

2005. A apărut versiunea diesel a Daciei Logan.

2006. A fost lansat, la Paris, modelul MCV (Multi ConvivialVehicle).

2006. Station-wagon concept car, conceptul Dacia LoganSteppe este prezentat la Salonul Auto de la Geneva.

2007. Apare modelul Logan VAN.

2008. Sunt lansate pe piaţă Dacia Logan Pick-Up şi Dacia Sandero.

2009. Este lansat Dacia Sandero Stepway și apar informaţii despre primul SUV al mărcii




Fotografii: Dacialoganmcv.nl, Daciasandero.info, Autospot.ro, Wikipedia.ro, Co.weblog.ro.
Text: Florin Tulbure, Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dacia Sandero Dacia Logan
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close