Antena 3 CNN Economic Auto Amendă record pentru Toyota: 1,2 MILIARDE DE DOLARI, pentru probleme de siguranţă

Amendă record pentru Toyota: 1,2 MILIARDE DE DOLARI, pentru probleme de siguranţă

Amendă record pentru Toyota: 1,2 MILIARDE DE DOLARI, pentru probleme de siguranţă
19 Mar 2014   •   23:46

Toyota Motor va plăti o amendă record, de 1,2 miliarde de dolari, pentru închiderea unei investigaţii în SUA pe probleme de siguranţă, într-un acord cu autorităţile care ar putea servi drept model pentru a investigaţie similară împotriva General Motors, relatează Bloomberg.
   
Investigaţia s-a referit la problema accelerării neintenţionate a automobilelor, care a determinat compania să recheme în service peste 10 milioane de vehicule.
   
În cadrul acordului, Toyota îşi recunoaşte greşeala, plăteşte penalizarea şi se va supune unei monitorizări independente, a declarat procurorul general  Eric Holder.
   
Grupul japonez va fi pus sub acuzare şi pentru fraudă, dar măsura va fi suspendată timp de trei ani, cu condiţia ca Toyota să colaboreze cu autorităţile americane.
   
"Toyota a ascuns în mod intenţionat informaţiile şi a indus publicul în eroare. Toyota a tratat problema siguranţei publice ca pe o simplă problemă de imagine", a spus Holder.
   
Acordul include cea mai mare amendă penală impusă vreodată unui producător auto în Statele Unite, a precizat procurorul.
   
Christopher P. Reynolds, director juridic al Toyota Motor North America, a declarat că producătorul auto şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale.
   
Acordul are loc într-o perioadă în care şi grupul General Motors este investigat pentru o defecţiune la cheia de contact care a dus la accidente soldate cu cel puţin 12 decese. GM a rechemat pentru reparaţii peste 1,6 milioane de vehicule, la mai mult de 10 ani de la observarea pentru prima oară a defecţiunii.

×
Subiecte în articol: General Motors
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close