Antena 3 Economic Auto Circulaţie îngreunată pe DN1. Traficul a fost deviat pe DN1 A. Staţiunea Semenic, închisă

Circulaţie îngreunată pe DN1. Traficul a fost deviat pe DN1 A. Staţiunea Semenic, închisă

02 Ian 2013   •   14:46
Circulaţie îngreunată pe DN1. Traficul a fost deviat pe DN1 A. Staţiunea Semenic, închisă
Sursa foto: Foto: Agerpres
Românii se întorc spre case din staţiunile montane, unde au petrecut revelionul. Poliţia Rutieră informează că, din cauza aglomeraţiei, circulaţia auto se desfăşoară dificil, în coloană, atât pe DN1 Braşov – Ploieşti, cât şi pe DN1A Braşov – Săcele - Cheia – Ploieşti.

Conducătorii auto care doresc să plece de la Braşov spre Capitală sunt sfătuiţi să utilizeze rute alternative. Una dintre acestea este Braşov – Piteşti – Bucureşti.


UPDATE 14.30- Staţiunea Semenic a fost închisă de poliţia rutieră. Nici o maşină nu are voie să intre în staţiune.

UPDATE 12.30 -  Traficul rutier de pe DN1 este deviat pe DN1 A, prin Săcele, Cheia. Măsura a fost luată din cauza aglomeraţiei din trafic înspre Ploieşti, potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române,.

În funcţie de traficul care se va înregistra în orele următoare, este posibil ca poliţiştii de la Rutieră să ia măsura devierii circulaţiei şi în cazul altor drumuri naţionale.

Şi la această oră se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri din judeţe precum Bacău, Neamţ, Mureş, Giurgiu.

În această dimineaţă,
meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben de ceaţă, pentru judeţele Harghita, Vrancea Neamţ, Bacău, Teleorman,Giurgiu, Călăraşi, Olt şi Dolj, inclusiv autostrada A2 şi alte drumuri.

Peste 2.200 de poliţişti fac, miercuri, controale pe autostrăzi şi drumurile naţionale, în special pe traseele de la munte către oraşe, pentru a depista şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.







 

×
Subiecte în articol: trafic deviat trafic aglomerat

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close