x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Dacia Duster a intrat în Cartea Recordurilor ca cel mai accesibil SUV din lume

de 04 Mar 2010   •   20:24
Dacia Duster a intrat în Cartea Recordurilor ca cel mai accesibil SUV din lume 8
Nici nu a fost lansată bine şi iată că deja Dacia Duster stabileşte un record. Mai precis, primul autoturism de teren al mărcii româneşti de automobile a intrat în Cartea Recordurilor ca cel mai accesibil SUV din lume, cu un preţ de pornire de 10.500 de euro.

Dacia Duster este cel mai ieftin SUV cu şapte locuri de pe piaţă, scrie www.worldrecordsacademy.org.

Maşina va fi vândută sub mai multe denumiri, în fucnţie de ţară şi va intra în vânzare în Europa după Salonul Auto de la Geneva, se mai arată pe site-ul menţionat.

?Ca şi celelalte modele Dacia, banii sunt cheia, Duster oferind spaţiu şi echipamente suficiente pentru suma pe care o cere?, notează www.worldrecordsacademy.org. Pe site-ul menţionat se mai precizează că Dacia, o marcă din portofoliul Renault, a înregistrat un adevărat succes în Europa datorită gamei sale de automobile care oferă cel mai bun raport preţ-calitate.

Site-ul www.worldrecordsacademy.org scrie şi că primul posesor de Dacia Duster va fi preşedintele ţării, Traian Băsescu, care a promovat activ şi până acum marca naţională de automobile, şi care utilizează frecvent Loganul său.

Dacia Duster, primul SUV din istoria mărcii a fost lansat marţi la Salonul Auto de la Geneva şi are şanse reale să ajungă cea mai vândută maşină din segmentul de piaţă din care face parte. Principalul avantaj este preţul său convenabil. Compania a făcut publică lista de preţuri a primului SUV, care porneşte de la 10.500 euro în versiunea 4x2 şi de la 12.300 euro în versiunea 4x4.

În funcţie de dotări şi capacitate cilindrică, preturile pot ajunge la 15.600 euro (pentru versiunea cu dotări maxime şi motor diesel de 1,5 l şi 110 CP). Doritorii pot comanda noul SUV chiar de marţi, însă livrarea nu va fi realizată până în luna aprilie.

IMAGINI DE LA GENEVA, LANSAREA DACIA DUSTER


LUCIAN MÂNDRUŢĂ PREZINTĂ SUV-UL DACIA DUSTER DE PE .... CAPOTĂ


Antena3.ro
sati