Antena 3 CNN Economic Auto Locaţia noilor radare, contestată de social-democraţi (VIDEO)

Locaţia noilor radare, contestată de social-democraţi (VIDEO)

Locaţia noilor radare, contestată de social-democraţi (VIDEO)
Sursa foto: radare
11 Apr 2010   •   18:33

Noile radare ale Poliţiei Rutiere scoase pe drumurile publice în urmă cu numai două zile, sunt deja contestate. Mai precis, amplasarea lor este criticată. Luni va fi discutată în Parlament o propunere legislativă a social-democraţilor Alexandru Mazăre şi Eduard Martin care prevede, printre altele, ca radarele să fie amplasate în zonele cu risc de accidente.

Iniţiatorii propun ca în oraşe să nu existe restricţii în ceea ce priveşte numărul de radare. Cu condiţia ca locurile unde sunt amplasate să fie anunţate cu câteva zile înainte, în Monitorul Oficial. Pe autostrăzi însă, radarele vor fi dispuse numai pe 10% din lungimea drumului.

Iniţiatorii spun că scopul îl reprezintă prevenirea accidentelor, nu vânătoarea de permise şi amenzi.

Modificarea zonelor de monitorizare va putea fi făcută de administratorul drumului numai după stabilirea noilor amplasamente şi anunţate poliţiei rutiere pentru avizare.



Antena 3




×
Subiecte în articol: radare proiect parlament
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close