Antena 3 CNN Economic Auto Se schimbă LEGEA. Anunţul a fost făcut de Poliţia Rutieră şi priveşte toţi şoferii

Se schimbă LEGEA. Anunţul a fost făcut de Poliţia Rutieră şi priveşte toţi şoferii

Se schimbă LEGEA. Anunţul a fost făcut de Poliţia Rutieră şi priveşte toţi şoferii
de O.P.    |    19 Iul 2013   •   10:14

„Pentru permisele de conducere emise după data de 01.01.2009, cererea pentru eliberarea unui duplicat poate fi adresată şi prin corespondenţă, pe adresa serviciului public comunitar care a emis permisul de conducere anterior”, se arată în documentul aflat în dezbatere publică pe site-ul MAI.

Astfel, odată cu solicitarea trebuie trimise şi documentele scanate în format electronic.

Care sunt documente necesare
Cererea pentru eliberarea permisului de conducere sau a duplicatului trebuie însoţită de actul de identitate al titularului, în original şi copie, procura specială şi actul de identitate al persoanei împuternicite, dovada plăţii taxelor şi tarifelor aferente eliberării permisului de conducere.

La acestea se adaugă şi documentul din care rezultă că persoana care solicită este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere.

În plus, mai este necesară o declaraţie pe propria răspundere a titularului din care rezultă, după caz, pierderea ori furtul permisului, la care se adaugă două fotografii ale titularului.

Cererea privind eliberarea permisului de conducere sau a duplicatului se depune la orice serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, mai menţionează ordinul MAI.

Până la eliberarea noului permis de conducere sau a duplicatului, solicitantului i se eliberează un document cu valabilitatea de 15 zile, care atestă depunerea actelor.

Permisul de conducere se livrează la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cerere. În cazul în care cererea a fost transmisă prin corespondenţă, permisul de conducere se ridică de la serviciul public comunitar menţionat de solicitant în cerere.

În cazul în care cererea a fost transmisă prin poşta electronică, pentru ridicarea permisului de conducere titularul depune la serviciul public comunitar, în original, documentele ale căror copii au fost transmise pe email.

Eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, a unui duplicat, sau, după caz, a unui permis de conducere având aceeaşi valabilitate administrativă cu documentul înlocuit, poate fi efectuată şi în cazul reţinerii permisului de conducere anterior pe teritoriul altui stat, dacă nu s-a dispus suspendarea ori anularea dreptului de a conduce.

Ordinul intră în vigoare odată cu HG pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

×
Subiecte în articol: lege Poliţia Rutieră
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close