Test drive Antena3.ro. Noul Citroen C4 aruncă mănuşa concurenţei

de Florin Tulbure    |    21 Ian 2011   •   22:29
Test drive Antena3.ro. Noul Citroen C4 aruncă mănuşa concurenţei Galerie foto (35) Foto: Citroen Exclusiv online

Antena3.ro a participat, joi şi vineri, la un test drive colectiv cu noua generaţie Citroen C4, organizat pe Valea Prahovei. Maşina, complet nouă, a evoluat destul de mult faţă de precedenta generaţie, nu doar în dimensiuni sau design, ci şi la capitolul manevrabilitate, dotări sau finisaje. Aşa că, acum, se poate spune că se bate de la egal la egal cu adversari de temut, cum ar fi Volkswagen Golf sau Renault Megane. Modelul testat a fost C4 Seduction - 1.6 HDI, 110 cai putere.

Prezentare video - noul C4


Design exterior

Noul Citroen C4 se înscrie în actuala linie de design a mărcii, inaugurată de C5, urmată apoi şi de C3. Farurile boomerang, liniile sculptate ale caroseriei, grila masivă cromată, toate dau impresia de forţă şi chiar agresivitate. Deşi au crescut, dimensiunile lui C4 au rămas compacte. Astfel, acum măsoară 4,33 m lungime (+5 cm), 1,79 m lăţime (+ 2 cm) şi 1,49 m înălţime (+ 3 cm). În partea din spate se remarcă noile stopuri şi spoilerul negru care nu este aşezat acolo doar pentru decor ci şi pentru obţinerea unui coeficient aerodinamic optim.



Dacă este privit din profil, ies în evidenţă două linii stilistice, care se intersectează. De asemenea, geamurile triunghiulare din spate au o formă foarte înclinată, pentru mai mult dinamism. Oglinzile laterale cu semnalizator încorporat sunt aproximativ la fel cu cele ale fratelui mai mare, C5, doar dimensiunile diferă. Tabloul este completat de o serie de elemente cromate (scutul de protecţie faţă şi spate, chederele geamurilor), de jantele din aliaj cu diametrul între 15 inch şi 18 inch. Noul C4 este oferit într-o paletă de 10 culori.



Design interior
Interiorul noului Citroen C4 a fost şi el radical schimbat, şi se poate spune că în bine. Instrumentarul de bord şi volanul se aseamănă, pe alocuri, cu cele ale modelelor C3 şi C5, însă la C4 au personalitatea lor. În primul rând, pe suprafaţa planşei de bord, a fost aplicat un material din piele, denumit „slush”, foarte plăcut la atingere.

Deşi, stilistic vorbind, bordul arată foarte bine, un punct în minus este reprezentat de faptul că detaliile cromate de pe volan sau gurile de ventilaţie nu sunt din metal, ci din plastic. Însă fără acest amănunt, nu prea există defecte la interior. Ba chiar, atunci când urci pentru prima oară în noul C4 ai impresia că te afli într-o maşină din clasa premium.



Scaunele sunt un pic tari, dar confortabile, oferind şi protecţie laterală pentru curbele mai strânse, precum şi masaj sau încălzire, la apăsarea unui buton. Pasagerii din spate se bucură de suficient spaţiu, chiar dacă este vorba de persoane mai înalte. Spaţiile de depozitare sunt suficiente şi inteligent amplasate, iar portbagajul, cu formă cubică, este cel mai mare oferit la această clasă - 408 litri.



Sistemul audio, cu intrare auxiliar pentru player-ul personal, este unul de o foarte bună calitate. Nu în ultimul rând, C4 oferă ceva unic în acest segment - o priză de 230 V, amplasată în consola centrală. În plus, dispune de un port USB şi de o priză de 12 V.

Ţinuta la drum
Noul C4 este mai stabil decât predecesorul său. Acest lucru se datorează, printre altele, suspensiilor (pseudo-McPherson, în faţă), care sunt undeva la graniţa dintre confort şi sportivitate, cu o tendinţă mai pregnantă spre confort. În viraje maşina a fost stabilă, nu a creat niciun fel de emoţii, deşi carosabilul era umed şi acoperit, pe alocuri, cu material antiderapant.



Direcţia hidraulică cu grup electropompă nu a pus probleme de precizie. Frânele şi-au făcut datoria atunci când a fost necesar. Comportamentul la drum al noului C4 este echilibrat şi datorită utilizării unor tehnologii de asistare la conducere, precum funcţia de repartizare electronică a forţei de frânare, sistemul de asistare la frânarea de urgenţă şi sistemul de control al tracţiunii cuplat la ESP.

Motorul testat, (HDI, 1560 cm3, 110 CP / 82 kW / 3600 rpm, 270 Nm), şi-a făcut datoria aşa cum trebuie să o facă un diesel – a „tras” atunci când a fost necesar, dar a ştiut să fie şi economic. Consumul la drum întins a fost de 4,4 litri la suta de kilometri şi părea că ar vrea să mai scadă. Dar acest lucru se datorează şi cutiei manuale cu şase trepte, suficient de precisă şi cu rapoarte bine dozate. Pentru versiunile de top este disponibilă şi o cutie automată pilotată, care, din nefericire, nu oferă satisfacţiile uneia cu dublu ambreiaj.



Concluzii
Noul Citroen C4 va fi un succes cel puţin la fel de răsunător ca precedenta generaţie. Şi asta, mulţumită dotărilor bogate încă din standard, finisajelor premium şi design-ului aparte, care va atrage şoferii tineri nonconformişti. Fiecare Citroen C4 poate fi personalizat în funcţie de nevoile şi preferinţele fiecăruia, pornind de la jante, baghete laterale cromate, element cromat pe capacul portbagajului, bare de acoperiş, până la bandouri de protecţie, fără a se abate de la stilul general al vehiculului.



Citroen şi-a făcut bine temele şi acum se poate lăuda cu un hatchback capabil să întreacă concurenţa din acest segment. Comportamentul la drum este cel puţin la fel de bun ca cel al unui Golf. Interiorul este confortabil şi plin de spaţii de depozitare. Mai mult, mulţumită finisajelor de calitate noul C4 pare o maşină din clasa premium, însă cu un preţ mai mic.

Motorizările oferite vor satisface aproape orice preferinţă de putere sau economie, fiind disponibil inclusiv un propulsor e-HDi cu sistem Stop&Start. La capitolul siguranţă, C4 a obţinut 5 stele la testele EuroNCAP. Sunt disponibile din standard 6 airbaguri (pentru conducător, pasagerul din faţă, airbaguri laterale şi cortină).



Noul Citroen C4 va fi lansat oficial în România în luna februarie. Preţul de pornire este de 14.990 euro cu TVA (varianta VTi 95 CP Attraction). Versiunea testată, HDi 110CP Seduction, costă 19.200 euro, TVA inclusă.

Parteneri
x close