Antena 3 Economic Avocatul Poporului primește mai mulți bani, potrivit proiectului de buget pe 2017

Avocatul Poporului primește mai mulți bani, potrivit proiectului de buget pe 2017

23 Ian 2017   •   16:12
Avocatul Poporului primește mai mulți bani, potrivit proiectului de buget pe 2017
Sursa foto: Foto: captura Antena 3

Instituția Avocatul Poporului a primit, pe 2017, un buget mai mare, cu aproape 10%, potrivit proiectului de buget pe anul în curs, scrie libertatea.ro.

Astfel că dacă, în 2016, Avocatului Poporului îi erau alocate doar 13,82 milioane de lei, anul acesta, instituția a primit 15,16 milioane de lei, cu 9,7% mai mare. Iar până în 202o este estimat ca acest buget să crească până la 16,08 milioane de lei.

Dacă ne uităm la cheltuielile cu personalul din ultimii doi ani, vom vedea că acestea s-au dublat din 2015. Astfel că dacă, acum doi ani, acestea nu însumau nici 6 milioane de lei, în 2016, ele au sărit la peste 12 milioane, iar pentru 2017 se pare că vor ajunge la 13,2 milioane de lei.

Avocatul Poporului a contestat, recent, la Curtea Constituțională a României, legea care interzice condamnaților să facă parte din Guvern. Aceasta este legea care, practic îi interzice, lui Liviu Dragnea să fie premier.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close