Antena 3 CNN Economic Benzina şi motorina s-ar putea scumpi. Războiul din Israel creşte preţul petrolului

Benzina şi motorina s-ar putea scumpi. Războiul din Israel creşte preţul petrolului

Benzina şi motorina s-ar putea scumpi, în perioada imediat următoare. Preţul petrolului a început să crească din nou, după atacurile Hamas în Israel, ceea ce va duce automat la creşterea preţurilor pentru carburanţi. 

de Georgiana Adam    |    11 Oct 2023   •   10:17

După o perioadă de scădere, preţul petrolului creşte din nou, acum, după atacurile din Israel şi Fâşia Gaza. 

Dacă la începutul săptămânii trecute, preţul barilului de petrol era de 82 de dolari, acum barilul de petrol este aproape de 88 de dolari.

Preţurile combustibililor ar putea creşte din nou, pe fondul războaielor în desfăşurare. După o perioadă de scădere, preţul petrolului creşte din nou, acum, după atacurile din Israel şi Fâşia Gaza. 

Petrolul Brent a crescut cu 4,4%, luni, față de închiderea de vineri. Petrolul WTI tranzacționat în SUA a avansat în prima zi a acestei săptămâni cu 4,3%.

Atacul surprinzător al Hamas a ridicat mari semne de întrebare asupra relațiilor internaționale și a fluxurilor viitoare de petrol. Punctul critic ar fi, conform analiştilor, în acest moment, Iranul. 

Se pune problema unei extinderi a conflictului, care ar duce la o majorare semnificativă a consecințelor economice. 

Acest lucru se datorează faptului că Iranul exportă aproape două milioane de barili de petrol și se află în apropierea strâmtorii Ormuz, care este crucială pentru tranzitul de petrol și al altor bunuri. 

Chiar dacă conflictul nu escaladează, situaţia propriu-zisă este suficientă pentru a determina participanții la piață să ia în calcul și această ipoteză. 

Cotaţia petrolului ar putea creşte chiar cu două cifre.

Dacă un baril de petrol este, de exemplu, cu 20 de dolari mai mult, preţul la pompă poate creşte cu 0,5-1 leu. 

Creşterile de preţ depind de multe variabile, însă tensiunile geopolitice rămân în continuare un factor important. 

Petrolul este o marfă deosebit de sensibilă la evenimente geopolitice, fiind printre primele care au răspuns la atacurile din Israel și Fâșia Gaza din acest weekend.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close