Antena 3 CNN Economic BizNews. Cum arată viitorul gazelor naturale din România

BizNews. Cum arată viitorul gazelor naturale din România

Gazele naturale sunt importante cel puțin pe termen scurt pentru tranziția de la cărbune la un combustibil mai curat, cu emisii mai mici de gaze cu efect de seră, dar și cu emisii mai mici de poluanți, spun specialiștii în energie.

BizNews. Cum arată viitorul gazelor naturale din România
Sursa foto: Hepta
de Bianca Voinea    |    06 Dec 2020   •   10:00

Energy Policy Group a calculat într-un studiu că undeva în 2026 am putea să realizăm, fără probleme de securitate energetică, un fazeout complet al cărbunelui.

Profesorul Radu Dudău spune ca gazele naturale vor trebui să își găsească un loc pe baze economice în această tranziție și de aceea planificarea trebuie să fie foarte judicioasă pentru că trebuie să investim atât cât este necesar, dar să nu investim atât cât să devină niște investiții neeconomice. Aflați mai multe despre viitorul gazului romanesc din clipul video.

Doar 2,6% dintre firmele româneşte au creşteri accelerate

România este din nou la coada clasamentului. De această dată, la capitolul firmelor cu creșteri accelerate. Doar 2,6% dintre companiile românești au avut o dezvoltare cu rezultate notabile, la polul opus situându-se Grecia și Olanda, cu un procent de peste 16%.

Care sunt firmele cu creștere accelerată, dar și cum putem să înmulțim numărul acestora aflați din clipul video.

BizNews este o rubrică realizată de Bianca Voinea

×
Subiecte în articol: BizNews
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close